Poluare grava la Aninoasa dupa dezmembrarea unei sonde

Poluare grava la Aninoasa dupa dezmembrarea unei sonde

Suparare mare pentru localnicii din Aninoasa, care s-au trezit pacaliti de o firma care a dezmembrat instalatia de la o sonda dezafectata. Angajatii firmei au luat doar fierul vechi care ii interesa, iar pe terenurile oamenilor au ramas reziduurile si substantele folosite la exploatarea petrolului. Peisajul este unul selenar, satenii fiind convinsi ca nimeni nu-i despagubeste.

La cateva sute de metri de malul Gilortului, dar si la doi pasi de albia raului, peisajul pare de pe alta planeta, dar localnicii par sa se fi obisnuit cu el, mai ales dupa seceta de vara aceasta. „Aici era o groapa mare in care muncitorii preparau pe vremuri substantele pe care le foloseau la exploatarea petrolului. Substantele astea erau depozitate si in habe metalice uriase, pe care le-au taiat acum niste tigani din Galati. Nu au dus nimic la depozitul de la Ticleni, asa cum stiam noi ca trebuiau sa faca. Au lasat ce nu le-a trebuit pe terenurile noastre, iar noi o sa ne uitam mereu de acum incolo la pamanturile astea parjolite, pe care nici buruienile nu mai cresc”, explica unul dintre localnici.

Firma de exploatare a dat faliment

Cu ani in urma oamenii au fost de acord sa inchirieze terenurile firmei care exploata sondele, insa dupa falimentul acesteia nimeni nu a mai vazut vreun leu. Acum localnicii s-au trezit si cu pamanturile parjolite si pline de fiare vechi. „Namolul de aici are o grosime de 10 metri pentru ca este intr-un fost bazin, iar cand ploua totul o ia la vale si se scurge pe terenurile noastre. Sarurile de aici ne distrug terenurile pentru zeci de ani, iar pe noi nu ne despagubeste nimeni”, spune Marius Popescu.

Ca el spun si alti sateni, ca nu mai au ce face cu pamanturile. „Nu mai putem sa aram ca au lasat tevile la intamplare, iar prin noroiul acesta de se prelinge din bazin, cine mai poate cultiva ceva. Nu se mai face nimic”, spune si o localnica.

Nicio despagubire, doar anchete

Satenii asteapta sa fie despagubiti, mai ales ca au inchiriate terenurile si li s-au tot promis banii ce li se cuveneau. Pana vor vedea vreun leu in mana sunt convinsi ca lupta cu morile de vant. „Nu ne-au dat nimic. Au venit sa vorbeasca cu noi, dar sub ce forma, ne-au zis ba sa ne ducem la deal, ba la vale, numai cu ei sa nu mai vorbim de bani. Pai daca sunt oameni seriosi hai sa ne respecte bucata noastra de pamant, ca nu cred ca cerem prea mult”, spune Constantina Dragusin.

Intre timp, la fata locului au ajuns si comisari de la Garda de Mediu Gorj, institutie care are o ancheta in derulare ale carei analize depind insa de niste rezultate la analizele de laborator facute probelor de sol prelevate de la Aninoasa. „Am constatat ca se procedase la dezafectarea amplasamentului si la deversarea anumitor reziduuri din habele metalice pe terenurile statiei de fluide de foraj si al sondei. In functie de rezultatele analizelor de laborator se va stabili gradul de poluare si vom putea aplica prevederile legislatiei in vigoare in materie de protectie a mediului”, spune comisarul Simona Cornea, de la Garda de Mediu Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *