Femeile insarcinate expuse la aer poluat in ultimele saptamani de sarcina par a naste copii cu greutate mai mica, se arata intr-un studiu publicat marti in revista americana Environmental Health Perspectives si preluat de AFP.
Cercetatorii au studiat femei in ultima perioada a sarcinii la Beijing, in vara lui 2008. In acest oras deosebit de poluat, autoritatile chineze au facut eforturi pentru scaderea poluarii aerului cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2008. Femeile care au nascut in acea perioada au adus pe lume bebelusi cu greutate mai mare decat cei nascuti inainte sau dupa evenimentul sportiv, conform studiului mentionat.
In cadrul cercetarii au fost analizate datele privitoare la 83.672 nasteri la termen (37-42 de saptamani de gestatie in momentul nasterii), mamele locuind in patru districte urbane din Beijing. Cercetatorii au comparat greutatea copiilor nascuti de mame insarcinate in opt luni in timpul Jocurilor Olimpice si Paralimpice din 2008 din capitala Chinei cu cea a bebelusilor aflati in acelasi stadiu de sarcina in 2007 si 2009, cand nivelurile de poluare in Beijing erau mai ridicate.
Ei au constatat ca bebelusii nascuti in 2008 cantareau in medie cu 23 de grame mai mult decat cei care au venit pe lume in aceeasi perioada din 2007 si 2009.
Guvernul chinez a luat masuri drastice pentru reducerea poluarii la Beijing in timpul JO, limitand circulatia masinilor, inchizand uzine sau suspendand proiecte de constructie. Masurile, care au fost ulterior flexibilizate, au dus la scaderea semnificativa a concentratiilor de particule fine si de gaze poluante timp de sase-sapte saptamani (cat au durat JO).
Ultimele saptamani de sarcina constituie o perioada cheie pentru dezvoltarea fatului, indeosebi pentru sistemele nervos central, cardiovascular si musculo-scheletic. Cercetarea sugereaza faptul ca poluarea ar putea avea un impact asupra acestei perioade de dezvoltare fetala. Potrivit cercetatorilor, nu este deocamdata clar mecanismul biologic prin care expunerea mamei la poluare determina o greutate mai mica la nou-nascut. Ei mentioneaza totusi cativa factori care ar putea juca un rol in acest fenomen, printre care alterarea functiilor placentei si scaderea nutrientilor pe care ii primeste fetusul, lucru ce i-ar putea reduce cresterea.
Acelasi grup de cercetatori a efectuat un studiu asupra reducerii poluarii in timpul JO de la Beijing si a efectelor benefice asupra sanatatii cardiovasculare, publicat in Journal of the American medical Association (JAMA) in 2012.