Poluarea cu uraniu, curatata de o ciuperca

DESCOPERIRE Zonele contaminate vor fi ecologizate prin transformarea uraniului saracit intr-un fosfat inactiv

Urmele de uraniu saracit din Balcani si Irak pot fi eliminate. O ciuperca din radacinile plantelor va transforma substanta radioactiva intr-un compus stabil.

Poluarea cu uraniu saracit provenit de la armele si munitiile utilizate in timpul conflictelor armate care s-au desfasurat, in ultimii ani, in Yugoslavia si Irak, inca mai face victime.
Pana la dezvoltarea unor metode prin care zonele contaminate sa fie complet ecologizate, cercetatorii britanici propun ca poluarea cu uraniu sa fie eliminata cu ajutorul unei ciuperci naturale, scrie publicatia „Science Magazine”.

Ciuperca in cauza se gaseste in mod natural in radacinile plantelor si ajuta la absorbtia carbonului, pe care il metabolizeaza si il transforma in substante nutritive.

Uraniul, transformat in fosfat

Mycorrhizal este o ciuperca des intalnita, prezenta in rizomii unor plante, care se hraneste cu tot felul de toxine

Cercetatorii de la Universitatea Dundee din Marea Britanie au analizat capacitatea anumitor ciuperci naturale de a „inghiti” uraniul saracit, fara sa pateasca nimic. Oamenii de stiinta s-au bazat pe rezultatele cercetarilor anterioare, care confirmau faptul ca unele ciuperci pot absorbi substante toxice fara a fi afectate de acestea.
In cadrul experimentelor de laborator, ciuperca mycorrhizal a fost hranita, timp de cateva luni, cu uraniu saracit.

Rezultatele cercetarilor de laborator au aratat ca acesta a fost mancat de ciuperca si a fost transformat intr-un compus stabil, fosfat de uraniu. „Acest compus nu reprezinta un element nutritiv pentru plante si nu este absorbit din sol, fiind o molecula de mari dimensiuni, greu solubila.
Din moment ce el nu intra in circuitul de hrana a acestora, implicit, el nu prezinta niciun pericol pentru ele”, spune unul dintre expertii britanici.

Cercetatorii afirma ca aceasta descoperire ar putea fi indreptata si catre reducerea poluarii cu alte elemente chimice descompuse, putand fi folosita, de asemenea, in procesul de reciclare si recuperare.


Despre uraniul saracit

– A fost extras pentru producerea de material nuclear explozibil

– A fost folosit in Orientul Mijlociu si in Europa

– Densitatea este cea care il face folositor pentru arme si munitii

– Are un nivel de radioactivitate mai redus decat cel prezentat de uraniul natural

– Este la fel de toxic si de nociv ca si mercurul sau plumbul

Source: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *