Armata copiilor s-a luptat cu gunoaiele din munti

ECOLOGIZARE Romani, francezi si austrieci au strans peste 800 de saci cu deseuri pe traseul montan, de 10 kilometri, Cabana Dambul Morii – Canionul 7 Scari

A fost curatat cel mai mare canion din Romania. Peturi, cutii de bere si cola si sticle sparte au fost stranse de voluntari, care aveau varste cuprinse intre 4 si 73 de ani.

Peste 450 de elevi de la scolile din Sacele si Brasov au strans sute de saci cu gunoaie pe traseul Dambul Morii – Canionul 7 Scari. Initiativa de ecologizare a acestei zone, unica in Romania, a apartinut Micaelei Jugravu, proprietara pensiunii „Casa Anca”.

Impreuna cu asociatia brasoveana „Floare de Colt” si „Adevarul Verde”, ea a mobilizat, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multe grupuri de voluntari, dintre care cei mai multi au fost copii. „Am venit prima oara aici in calitate de turist. Traseul spre Canionul 7 Scari era de nestrabatut din cauza pungilor si a dozelor de bere. Pe paraul care vine din munte, pluteau nestingherite sute de sticle goale din plastic. Deseurile erau la ele acasa. Atunci m-am hotarat sa fac ceva”, a spus Micaela Jugravu. Elevii, impreuna cu profesorii lor, au urcat muntele Piatra Mare, pana la Canion, echipati cu saci si manusi de unica folosinta.

Pana la Canion, munti de gunoaie

Toporasii si trifoiul inflorit erau sufocati de gunoaie. Copiii au adunat dis-de-dimineata, cu mana, deseurile si le-au sortat.

Astfel, peturile, ambalajele din hartie sau plastic, sticlele si dozele de bere si cola, aruncate la voia intamplarii de turisti, au fost incarcate in saci si coborate spre punctul de colectare. Eugen Pricopie, profesor de educatie fizica si sport la Scoala nr. 1 din Sacele, este unul dintre entuziastii care au urcat muntele, alaturi de copii, cu sacii de gunoaie in spinare.

„Am mobilizat elevii vorbindu-le despre importanta ecologiei. Le-am spus ca facand un bine naturii, ne facem, de fapt, un bine noua insine”, a marturisit Eugen Pri-copie.

Campanie de 20.000 de lei

Micaela Jugravu s-a alaturat Asociatiei „Floare de Colt” din Brasov, care organizeaza actiuni de ecologizare a Canionului de doua ori pe an.

Peste 20.000 de lei a costat organizarea intregii campanii, initiata in luna octombrie, anul trecut.
Companii importante din Romania au raspuns cu promptitudine, contribuind cu bani si produse la campania de ecologizare de la Canionul 7 Scari.

Voluntar la patru ani

Cel mai mic voluntar a fost Sara, in varsta de patru ani. Bunica ei, care a implinit de curand 73 de ani, a urcat la pas, alaturi de nepoata ei si, impreuna, au coborat doi saci plini cu deseuri. Traseul a fost greu si pentru una, si pentru cealalta, dar eforturile le-au fost rasplatite. Ele au primit doua premii speciale. Oameni de afaceri si turisti straini au urmat exemplul copiilor din judetul Brasov.

Un cetatean austriac, care lucreaza in Romania, a auzit cu doar cateva zile inainte despre actiunea de ecologizare. El a venit din Brazi, orasul in care lucreaza, ca sa adune, alaturi de copiii romani, sticlele goale si pungile aruncate la intamplare de turistii romani. „Canionul 7 Scari este impresionant. Un monument al naturii cum rar intalnesti in lume. Pacat ca acest loc unic in Romania zace sub gunoaie, iar copiii sunt nevoiti sa le adune!”, a spus acesta. In tot acest timp, veniti tot cu noaptea in cap, turistii isi vedeau nestingheriti de gratarele lor.

Premiul I, 300 de lei

Sambata, in jurul orei trei dupa-amiaza, voluntarii de la Canionul 7 Scari au asezat, in apropiere de DN1, cei 800 de saci cu deseuri. Acestia au fost incarcati intr-un camion al unei societati de salubrizare brasovene. Gunoaiele gata sortate au luat drumul punctelor de reciclare din judet.

In timp ce gunoaiele erau incarcate in remorca, organizatorii au anuntat prin portavoce ca voluntarii cei mai harnici vor fi premiati. Premiul I, in valoare de 300 de lei, a revenit Scolii nr. 1 din Sacele. „Alaturi de colegii mei am strans gunoaie, dar ne-am si distrat”, a spus Dorina, eleva in clasa a VIII-a la Scoala nr. 1.
Organizatorii insa i-au socotit harnici pe toti copiii veniti la Canion. Niciunul dintre ei nu a plecat acasa fara sa fie rasplatit pe deplin. Bulbii de begonie au avut cel mai mare succes. Mai mare chiar decat dulciurile oferite de sponsori!

Canionul din Romania

Canionul 7 Scari este un obiectiv turistic unic in tara. Se afla in Muntii Piatra Mare din judetul Brasov, la 200 de metri de Cabana Dambul Morii, pe DN1, la kilometrul 158.

Pentru a traversa canionul, au fost montate cu mult timp in urma sapte randuri de scari si punti din metal si lemn. Starea actuala a puntilor este precara.

Cei care se incumeta sa escaladeze Canionul trebuie sa fie bine echipati si sa urce cu mare atentie pe scarile reci si in permanenta izbite de apa.

Cea de-a treia scara, si cea mai mare dintre ele, are aproximativ 15 metri si este perpendiculara cu solul.

Source: Adevarul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

103,714FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente