Ieri, a fost lansat primul sistem informatic integrat de identificare, evaluare, planificare si gestionare a fondului national de plante medicinale.
Acesta este disponibil la adresa http://www.plante-medicinale.ro/. Utilizatorii pot gasi aici descrierea unui numar de 420 de specii de plante medicinale aromatice terapeutice, substantele continute, utilizarea lor, actiunile terapeutice, informatiile referitoare la cultivarea, recoltarea si procesarea lor, legislatia si institutiile cu atributii in domeniu. Cele 1.424 de substante chimice care se regasesc in speciile de plante medicinale, aromatice si tinctoriale sunt prezentate sintetic printr-o fisa de substanta care contine denumirea, categoria din care face parte, numele chimic, formula, masa moleculara, formula structurala, actiunea terapeutica, importanta. „Datele colectate din bazine geografice diferite si pentru un numar mare de specii reflecta faptul ca actualul potential biologic al florei romanesti in domeniul plantelor medicinale, aromatice si tinctoriale a fost afectat semnificativ atat din punct de vedere al structurii speciilor, cat si al densitatii acestora”, precizeaza specialistii. Drept urmare, acestia considera ca este necesara implicarea energica a organismelor responsabile in domeniu. Valoarea proiectului se ridica la 2,5 milioane de lei.
Sursa: Curentul