Povestea bradului

      brad Locuiesc impreuna cu familia mea pe un versant insorit, de unde pot vedea foarte bine imprejurimile. Imi place atat de mult aici! Fiind situat foarte sus, am intotdeauna impresia ca zbor, pot vedea privelisti deosebite, poteci create de oameni, rauri limpezi, animale si pasari, pot vedea intreaga natura….viata! Cel mai mult imi place linistea si aerul curat pe care il respir. Ma face sa ma simt liber!

Zilele trec, iar eu cresc din ce in ce mai mult. Am obsevat chiar ca mi s-a schimbat putin si culoarea, acum este din ce in ce mai inchisa. Prietenul nostru, vantul, ne canta deseori melodii frumoase, iar noi dansam pe ritmul muzicii, cateodata mai lent, alteori mai rapid.

Si serile imi plac foarte mult! Inainte de a adormi, privim cerul instelat si ascultam povestile spuse de cei batrani, povesti parca rupte de realitate. Iarna ma intalnesc cu cei mai buni prieteni ai mei, fulgii de zapada, care poposesc mult timp in vizita la mine. Si ei imi povestesc drumul pe care il fac pana ajung aici, toate aventurile lor.

Este atat de frumos sa ai o familie fericita, unita si multi prieteni! Nici nu imi mai doresc altceva. Sunt fericit!

Dar intr-una din zilele friguroase de iarna, linistea si pacea din jur au fost spulberate de aparitia unor oameni, care aveau sa influenteze destinul meu. Nu dupa mult timp am simtit niste dureri in inima, dureri fizice, care m-au facut sa incep sa plang. Cred ca am lesinat, pentru ca nu mai imi amintesc nimic. M-am trezit legat, alaturi de alti frati si prieteni de-ai mei, intr-un camion. Cred ca am calatorit ceva, deoarece acum este deja noapte. Unde ma aflu? Unde merg? Unde sunt parintii mei? Mi-e dor de ei! Vreau sa ma intorc acasa!!! Lacrimile incep din nou sa curga. Imi doresc  viata frumoasa pe care am avut-o pana acum. Spre dimineata am fost aruncati intr-o piata, iar nu dupa mult timp am fost luat de cineva necunoscut. Am crezut ca ma va aduce inapoi acasa, imi facusem deja sperante, inima parca tresalta de bucurie. Dar nu a fost asa. Am fost asezat intr-o camera mare, calduroasa, am inceput sa fiu impodobit cu multe culori si luminite. Lumea din jurul meu este bucuroasa. Dar mie imi este dor de familia mea! Sunt trist! Nimic din ceea ce ma inconjoara nu ma face fericit, nici macar muzica frumoasa ce se aude peste tot! Simt ca nu voi mai rezista foarte mult, acele incep sa imi cada, iar pentru mine este foarte cald aici. Parca nici verdele meu nu mai este asa de stralucitor. Incep din nou sa plang! Persoanele din jurul meu nu mai sunt interesate de mine, s-au plictisit repede, nu mai sunt in centrul atentiei lor. Fara niciun fel de mila sunt despodobit si abandonat in fata blocului, langa un cos de gunoi. Eu tot mai sper ca va veni cineva dupa mine, ma va duce inapoi acasa. Acasa!… Sau poate toate acestea s-au intamplat in visul meu, nu vreau sa cred ca este adevarat. Dar incep sa realizez ceea ce se intampla in momentul in care durerile sunt din ce in ce mai mari. Nu mai simt nimic. Parca sunt paralizat. Fulgii de zapada zboara deasupra mea. As vrea sa vorbesc cu ei, dar nu mai am putere. As vrea sa le povestesc tot, sa le cer ajutorul. Incet-incet imi revin in amintire cele mai frumoase momente petrecute cu ei, intamplarile frumoase din familie, peisajele de acasa, cerul senin si instelat, aerul curat dupa ploaie, iarba, florile…Toate se succed intr-un ritm alert. Nu-mi mai dau seama daca visez sau sunt treaz. Simt o caldura ce-mi invaluie trupul, simt cum zbor…sunt fericit din nou!

Concluzie: Si mie imi plac brazii de Craciun, dar putem gasi o solutie salvatoare, cumpararea din pepiniere, punerea lor in ghiveci si replantarea dupa trecerea sarbatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *