Meteorologii chinezi au reusit duminica sa provoace ninsoare la Beijing, in cadrul eforturilor lor de a combate o seceta persistenta, relateaza AFP.
Ninsoarea a cazut asupra capitalei timp de jumatate de zi, cu temperaturi care nu au depasit 2 grade Celsius si cu rafale de vant sustinute din nord, potrivit China Noua.
A nins si in provinciile Liaoning si Jilin din nord-est, precum si in portul Tianjin, fiind prima sa zapada de toamna.
„Nu puteam scapa o ocazie de a provoca precipitatii, pentru ca Beijingul sufera din cauza unei secete persistente”, a spus directorul Biroului local pentru modificarea climei.
Meteorologii chinezi provoaca ploi de ani de zile, injectand substante chimice in nori. Seceta afecteaza nordul tarii de peste zece ani.
Potrivit Beijing Evening News, aceasta ninsoare este cea mai „precoce” din ultimii zece ani. Pe de alta parte, frigul si vantul au provocat intarzieri pe aeroportul din Beijning si au intrerupt transportul maritim al pasagerilor in zona de coasta a provinciei Shandong, din est.
Sursa: Realitatea TV