Reprezentantii Primariei Timisoara si Ministerului Mediului si Padurilor au semnat, luni, la Bucuresti un contract de finantare din fonduri europene nerambursabile in valoare de circa 70 de milioane de euro pentru retehnologizarea Colterm. Principalele obiective ale proiectului sunt reducerea noxelor emise de cele doua CET-uri si scaderea pretului la gigacalorie pentru cele 90.000 de familii din Timisoara racordate la sistemul centralizat.
Viceprimarul Timisoarei Sorin Grindeanu a declarat ca luni, la Bucuresti, a fost semnat intre Primaria Timisoara si Ministerul Mediului si Padurilor un contract de finantare din fonduri europene nerambursabile in valoare de aproape 70 de milioane de euro pentru retehnologizarea Colterm. Acest proiect a fost anuntat inca din luna iunie, insa, din motive neelucidate de autoritatile locale, contractul a fost semnat abia acum.
„Luni s-a semnat contractul cu Ministerul Mediului privind retehnologizarea Colterm. Noi din luna iunie avem avizul CE, din pacate s-a intarziat cateva luni bune aceasta semnatura. Nu am inteles de ce, dar important este ca s-a semnat acest contract de noi, ca titulari, si Ministerul Mediului. Este vorba de un proiect de circa 70 de milioane de euro care prevede retehnologizarea Colterm si din punct de vedere al echipamentelor si din punct de vedere al mediului, prin reducerea noxelor in special de la CET Sud”, a afirmat Grindeanu.
Proiectul este in valoare de 58,3 milioane de euro fara TVA, din care 27,1 milioane de euro reprezinta finantare nerambursabila prin Fondul de coeziune, 24,4 milioane de euro provin de la bugetul de stat, iar contributia de la bugetul local, incluzand cheltuielile neeligibile este de 6,8 milioane de euro.
Grindeanu a mai precizat ca, la finalul proiectului, in 2012, pe langa reducerea noxelor, retehnologizarea Colterm va avea un impact si asupra pretului gigacaloriei, care va scadea.
„La finalul proiectului, in 2012, pe langa reducerea noxelor si reducerea impactului asupra mediului din Timsoara, o alta componenta importanta va fi impactul asupra pretului la gigacalorie, care speram ca va fi redus”, a afirmat Grindeanu.
El a afirmat ca, in prima faza, va fi demarata o licitatie pentru desemnarea unei firme de consultanta si asistenta tehnica pentru acest proiect.