Saptamana trecuta, producatorii de turbine eoliene din intreaga lume au rasuflat usurati dupa ce Statele Unite si-au prelungit creditarea impozitelor, considerata drept cruciala in domeniu.
Dar anul 2013 va continua sa creeze probleme producatorilor din aceasta industrie la nivel mondial. In Statele Unite, nesiguranta cu privire la creditarea pe termen lung a acestor impozite, care a fost prelungita cu numai un an si care s-a facut dupa tensiuni politice considerabile, va continua.
Este de asteptat ca, in China, cresterea economica sa intre in declin, ceea ce va face ca generatoarele sa furnizeze mai putina energie electrica, iar Spania, o piata importanta in Europa, se afla in blocaj.
„Rata dezvoltarii domeniului se va incetini simtitor in anii urmatori”, a subliniat Consiliul Mondial al Energiei Eoliene, cu sediul la Bruxelles, intr-un raport publicat in noiembrie. Un acord la nivel mondial, care sa stabileasca un pret pentru emisiile de dioxid de carbon ce incalzesc planeta, ar spori sansele energiei eoliene, dar un asemenea acord nu pare posibil, subliniaza raportul.
Prelungirea creditarii taxei a fost in mod neasteptat introdusa in legislatia menita sa previna criza fiscala. Pentru industria energiei eoliene, criticata de conservatori pentru ca se bazeaza prea mult pe stimulente din partea guvernului, asta a fost una dintre putinele vesti bune. Pentru turbinele eoliene, Statele Unite reprezinta una dintre cele mai mari piete din lume. Fermele eoliene, in constructie pana la sfarsitul anului, pot cere un asemenea credit, care este valabil pentru o perioada de zece ani.
Dezvoltarea energiei eoliene in SUA a fost periclitata de China, unde aceasta industrie s-a dezvoltat la cote ametitoare. „Cu cinci ani in urma, aproape nimeni nu vorbea in China despre vant, iar, astazi, aceasta tara este cea mai mare piata din lume”, a declarat Matt Guyette, seful sectiei de strategie si marketing din Depatamentul pentru Energie Reciclabila de la General Electric.
Totusi, Consiliul Mondial al Energiei Eoliene „nu se asteapta la o dezvoltare semnificativa a acestui domeniu in China pana dupa anul 2015”, se arata in raport. Tara are nevoie tot mai mare de energie, dar fermele eoliene au aparut atat de rapid, incat unele au trebuit sa se inchida din cauza ca generatoarele nu dispun de capacitatea de a difuza energie din regiunile izolate, cu vanturi puternice, in marile orase.
Europa, care doreste ca, pana in anul 2020, potentialul sau energetic sa fie in proportie de 20% furnizat de energia eoliana, a fost „o piata relativ mare si stabila”, spune domnul Guyette. Cea mai mare ferma terestra din Europa, care se afla in Romania si a devenit pe deplin functionala luna trecuta, dispune de sute de turbine General Electric.
Spania si-a redus subventiile pentru energie eoliana din cauza crizei bugetare. Portugalia si-a incetinit si ea productia, potrivit declaratiilor domnului Zarin de la Vestas. Marea Britanie, care dispune de numeroase instalatii marine, a fost „punctul luminos” in domeniu, alaturi de Franta, unde guvernul „s-a angajat ferm sa dezvolte energie eoliana maritima”, a declarat Paul Copeman, purtator de cuvant la Iberdrola Renewables, o sucursala americana a companiei spaniole.
Dar Germania are alegeri in acest an si, „desigur, multe vor depinde de rezultatele lor”, a afirmat Stefan Gsanger , secretar general la Asociatia Mondiala pentru Energie Eoliana (WWEA), cu sediul la Bonn. Totusi, el nu se asteapta la multe schimbari in pozitia Germaniei fata de energia reciclabila, care a fost urmata si de o decizie vizand reducerea capacitatii nucleare.
O regiune promitatoare este America Latina, care dispune de putine ferme eoliene, dar care este receptiva la asemenea proiecte din cauza ca doreste sa isi sporeasca potentialul energetic. „Brazilia, Chile si Mexicul sunt niste piete emergente importante”, a declarat domnul Zarin de la Vestas.
In Statele Unite, unii promotori ai energiei eoliene incep sa se orienteze spre ferme eoliene din alte tari. Ei sunt nemultumiti de sovaielile Statelor Unite in privinta creditarii taxelor, sovaieli care se vor manifesta din nou la toamna din cauza ca creditarea taxelor urmeaza sa expire la sfarsitul acestui an. Ei au fost totodata descurajati si de scaderea preturilor energiei electrice.
Articol de Kate Galbraith
Traducerea: Alexandru Danga