Senatorul PD Marius Marinescu a depus, ieri, la Biroul Permanent al Senatului, o propunere legislativa privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare banesti populatiei cu venituri reduse pentru instalarea unui aparat de aer conditionat, invocind „incalzirea periculoasa a climei”.
Initiatorul considera ca, in situatia in care cele mai multe autoritati invoca cresterea temperaturilor in zona tarii noastre la nivel de cod galben si cod rosu, instalarea aerului conditionat nu este un lux, ci o necesitate vitala.
Potrivit proiectului senatorului PD, in perioada 2007-2009, statul ar urma sa subventioneze cu suma de 500 RON achizitionarea unor aparate de aer conditionat pentru familiile si persoanele singure care au un venit net lunar pe membru de familie sub nivelul salariului minim pe economie si nu detin aparate de aer conditionat.
Marinescu propune ca sursa de finantare pentru acest proiect restringerea numarului membrilor CA de la societatile cu capital integral si partial de stat, de la Regiile de Stat precum si de la Companiile Nationale, unde sustine ca „statul cheltuieste anual circa 200 milioane euro”.
Sursa: Cotidianul