Cea mai ieftina energie este cea pe care nu o consumi. Eficienta energetica inseamna reducerea consumului prin diverse masuri, de la utilizarea de becuri si electrocasnice cu consum redus de energie, la reabilitare termica a locuintei si la realizarea de investitii in tehnologii moderne, care ajuta companiile sa produca diverse bunuri cu un consum mult mai redus de energie.
Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), tara noastra poate sustine o crestere a PIB de 4-6%, respectiv intre 5 si 7 miliarde de euro, fara consum suplimentar de energie, prin valorificarea potentialului de imbunatatire a eficientei energetice, in perioada 2010 si 2020. Aceste economii obtinute din reducerea consumului energetic sunt resurse ce intra in economie, de la consum la investitii care creeaza locuri de munca.
Bogdan Belciu, Partener in cadrul PwC Romania, a declarat, ieri, intr-o conferinta: „Romania are, in prezent, preturi energetice sub media Uniunii Europene, insa ne asteptam ca nivelul preturilor sa creasca pe termen mediu, pe fondul liberalizarii pietei energiei si al investitiilor in sector. In aceste conditii, devine esential sa se actioneze asupra consumului prin introducerea unor masuri de eficientizare, atat la nivelul utilizatorilor casnici, cat al celor industriali”.
Domnia sa a precizat ca in sectorul productiei de electricitate pot fi obtinute economii de 1,7-3 miliarde de euro prin programe de eficientizare si de investitii, respectiv majorarea productiei din surse regenerabile, sporirea numarului unitatilor de cogenerare si eficientizarea unitatilor existente cu randament scazut. Pe partea de transport si distributie a electricitatii, gazelor si agentului termic, tara noastra poate economisi intre 1 si 1,3 miliarde de euro prin investitii in reducerea pierderilor din retele.
O economie importanta poate fi obtinuta de toate categoriile de consumatori (intre 2 si 3 miliarde de euro) prin masuri de reducere a consumului de gaze, electricitate si combustibil.
Aureliu Leca, directorul executiv al Asociatiei Romane pentru Promovarea Eficientei Energetice (ARPEE), a declarat: „Romania isi poate reduce cu pana la 11,7 milioane tone echivalent petrol (tep) consumul energetic pana in 2025, daca va introduce masuri vizand eficienta energetica. Cea mai mare parte a potentialului de eficientizare este in zona consumului: cel din sectorul industrial, cel casnic, cel destinat transporturilor. In total, pana la 5,8 milioane tep”.
Gilles Humbert, Presedintele ARPEE si al Dalkia Romania, a declarat: „Eficienta energetica in toate sectoarele economiei Romaniei este departe de standardele europene intrucat consumam de 2,5 ori mai multa energie pe unitatea de PIB decat media Uniunii Europene. Chiar daca in ultimii ani consumul energetic s-a redus, aceasta nu s-a datorat imbunatatirii eficientei energetice, ci efectelor crizei economice, care a afectat producatorii industriali”.
Ca sa obtinem aceasta reducere a consumlui de energie, trebuie realizate investitii costisitoare. Cunoscutul specialist in domeniul energetic, Virgil Musatescu a declarat ca un studiu comandat, in toamna anului trecut, de Comisia Nationala de Prognoza arata ca este nevoie de investitii totale de circa 6,4 miliarde euro pana in 2020 pentru reducerea cu 20% a consumului final de energie (obiectiv pe care ni l-am asumat la nivel comunitar) fata de nivelul anului 2005 prin imbunatatirea eficientei energetice. Domnia sa a subliniat ca aceste investitii se recupereaza intr-un interval mare de timp si ca tara noastra trebuie sa acceseze cat mai multe fonduri europene pentru reabilitarea termica a locuintelor, retehnologizarea industriei si investitii in domeniul energetic.
Potrivit unui studiu recent realizat de Eco-gen, reabilitarea termica a tuturor locuintelor necesita circa 5 miliarde de euro, iar alte cinci miliarde de euro sunt necesare eficientizarii sistemelor centralizate de distributie a agentului termic.
In toamna anului trecut, Parlamentul European a adoptat o directiva privind eficienta energetica. Aceasta impune statelor membre adoptarea de masuri pentru reducerea consumurilor energetice in toate cladirile; promovarea energiilor regenerabile si a cogenerarii de inalta eficienta; achizitii publice eficiente energetic; audituri energetice obligatorii pentru intreprinderile mari; cresterea eficientei energetice la transformarea, transportul si distributia energiei; exigente minime de performanta pentru producerea energiei; obligatii de a integra eficienta energetica pentru autoritatile de reglementare.
In acest context, ABB Romania, Alstom Romania, Dalkia Romania, Elcomex IEA, EnergoBit Group, GDF Suez Energy Romania, Lafarge Romania, OMV Petrom, PwC Romania au luat initiativa constituirii Asociatiei Romane pentru Promovarea Eficientei Energetice.