Fermierii gorjeni, vor fi impozitati odata cu intrarea in vigoare a noului cod fiscal, respectiv 1 februarie in functie de numarul de animale pe care le cresc si de suprafata de teren detinuta si folosita pentru culturi. Agricultorii care obtin venituri din cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala in stare naturala, vor plati impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsa si pentru veniturile din silvicultura si piscicultura, carora li se aplica o impunere in conformitate cu regulile aplicabile veniturilor din activitati independente pentru care venitul net anual se determina in sistem real.
Statul extinde sfera de impozitare a agricultorilor persoane fizice in functie de numarul animalelor pe care le cresc si de suprafata de teren detinuta si folosita pentru culturi, din care obtin venituri, impunand limite mai stricte pentru veniturile neimpozabile, potrivit Codului Fiscal modificat. Reprezentantii APIA Gorj spun ca este o modificare a unei legi a codului fiscal in care fermierii vor plati impozit atat pe venitul realizat pe suprafete de terenuri agricole cat si pentru efectivele de animale, peste o anumita suprafata, peste un anumit numar de animale. Aceasta plata a impozitului pe teren a existat si in anii anteriori, dar incepand din 2013 s-a extins aceasta baza de impozitare si pentru crescatorii de animale.
Fermierii vor plati impozit de 16% aplicat la venitul net anual
Agricultorii care obtin venituri din cresterea si exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animala in stare naturala, vor plati impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsa si pentru veniturile din silvicultura si piscicultura, carora li se aplica o impunere in conformitate cu regulile aplicabile veniturilor din activitati independente pentru care venitul net anual se determina in sistem real.
Proiectul de ordonanta prevedea ca agricultorii care au maxim 10 ovine si caprine, pana la 3 vaci, 6 porci, 100 de pasari sau 100 de familii de albine nu vor plati impozit. Totodata, erau exceptate de la impozitare veniturile din cereale, daca suprafata cultivata este de maxim 2 hectare, ca si in cazul plantelor oleaginoase, cartofilor, sfeclei de zahar, hameiului si leguminoaselor pentru boabe. Limite maxime mai erau stabilite pentru pomi – 1,5 hectare, tutun, vita de vie – un hectar si legume cultivate in camp si spatii protejate, flori si plante ornamentale – jumatate de hectar.
Norma de venit de 449 de lei pentru toate suprafetele care depasesc 2 hectare
Venitul anual pentru castigurile din activitati agricole va fi determinat numai pe baza normelor anuale de venit, stabilite in Codul Fiscal pentru perioada 1 februarie-31decembrie 2013.
Fata de proiectul de ordonanta, actul normativ aprobat prevede modificari la normele anuale de venit stabilite, respectiv au fost eliminate valorile acestor norme pentru diferite grile de suprafata a terenului cultivat, fiind pastrate valorile maxime ale normelor de venit, pentru toate suprafetele care depasesc plafoanele maxime pentru care agricultorii nu sunt impozitati. Astfel, daca pentru cereale era stabilita o norma de venit anual de 449 de lei pentru suprafete de 2-50 hectare si de 395 de lei pentru cele care depasesc 50 de hectare, in ordonanta aprobata a fost trecuta norma de venit de 449 de lei pentru toate suprafetele care depasesc 2 hectare.