„Repausul“ de 45 de zile la un reactor a taiat 16% din profitul Nuclearelectrica. Compania estimeaza o revenire pentru 2013

„Repausul“ de 45 de zile la un reactor a taiat 16% din profitul Nuclearelectrica. Compania estimeaza o revenire pentru 2013

Nuclearelectrica, unul dintre cei mai mari producatori de energie din Romania, a inregistrat afaceri in usoara crestere in primele noua luni ale anului fata de perioada similara a anului trecut, dar profitul companiei a fost afectat de costurile inregistrate in timpul opririi planificate a reactorului 1 de la Cernavoda.

In Romania functioneaza doua reactoare nucleare pe platforma de la Cernavoda, cu capacitati similare de circa 700 MW, prin care se asigura aproape 20% din productia de energie la nivel national. Practic, unu din cinci becuri din Romania este aprins prin intermediul energiei nucleare.

Potrivit datelor furnizate de companie, profitul din exploatare al produ­catorului de energie a fost de 112,6 milioane lei (25,4 milioane de euro) in primele noua luni ale anului acesta, cu 16% mai mic decat in perioada similara a anului trecut.

La sfarsitul lunii septembrie 2011, profitul Nuclearelectrica s-a situat la 135 milioane lei. Motivul scaderii a fost „cresterea costurilor necesare realizarii lucrarilor pentru oprirea planificata la Unitatea 1, a duratei mai mari a opririi (de 45 zile in anul 2012, fata de 20 zile in anul 2011 la Unitatea 2), implicit a productiei mai scazute”, potrivit reprezentantilor companiei. Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavoda a fost oprita timp de aproximativ o luna in mai-iunie, pentru lucrari de intretinere.

Afaceri putin mai mari

In intervalul de timp analizat – ianuarie-septembrie – cifra de afaceri a companiei a fost de 1,19 miliarde lei (268,6 milioane de euro), in crestere cu 3%, de la un rulaj de 1,15 miliarde lei inregistrat in primele noua luni ale anului trecut. Nuclearelectrica a finalizat investitii in valoare de 5,38 milioane lei (1,2 milioane de euro) pana la 30 septembrie 2011.

Pentru anul viitor compania preconizeaza „un trend ascendent, atat pentru cifra de afaceri, cat si pentru profitul din exploatare”, potrivit sursei citate.

Cel mai ambitios proiect. Pe hartie

Nuclearelectrica este implicata in cel mai ambitios proiect energetic al Romaniei, constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Firma controleaza 85% din compania de proiect infiintata pentru aceasta investitie in valoare de 4 miliarde de euro, alaturi de statul roman fiind implicati italienii de la Enel si ArcelorMittal Romania. Actionariatul de acum arata complet diferit fata de cel din 2007, cand acest proiect i-a atras pe majoritatea gigantilor europeni, celelalte companii interesate fiind CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) si GDF SUEZ (grup franco-belgian). Toate aceste companii s-au retras, in contextul mai multor schimbari neanuntate facute de statul roman, dar si pe fondul izbucnirii crizei financiare. Acum statul roman incearca sa-i aduca inapoi pe vechii parteneri in aceasta investitie, dar pana in prezent a primit raspunsuri negative. O alta solutie incercata de statul roman este atragerea unor investitori chinezi. De altfel, saptamana trecuta o companie chineza, China Guangdong Nuclear Power Group, a anuntat ca este dispusa sa contribuie cu 40% din necesarul de investitii pentru reactoarele 3 si 4, sub forma de echipamente.

Daca graficul anuntat initial al lucrarilor ar fi fost respectat, procesul de construire la reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda ar fi trebuit sa inceapa din toamna anului 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *