Cum arata locul unde oamenii au fost, ca melcii, infometati inainte de a fi mancati. Febra aurului a divizat nu doar Romania, ci si familii din localitatea care acum e epicentrul pretiosului metal: Rosia Montana.
E iulie 2011 si suntem la Rosia Montana in Romania. De undeva, de pe zidul unei case, o camera de filmat urmareste forfota din piata. Pe site-ul companiei Gold Corporation poti urmari live cine trece pe strazile Rosiei Montane, cine isi bea cafeaua la carciuma din colt si desigur, ce mult munceste Gold pentru comunitate.
Agitatia bizara din punctul central al pietei si faptul ca toata lumea poarta uniforma Gold, inclusiv femeia cu batic care inchide si deschide o usa, te pune pe ganduri. Creeaza impresia ca ai de-a face cu niste ocupanti care domina locul, il iau in stapanire. Ei sunt puternici, vii, impart ordine, controleaza totul, in contrast cu localnicii si casele ruinate, care au amortit de asteptare. Sunt ca o armata. Iar centrul, cartierul ei general.
Pretul aurului parca ar vrea sa se intreaca pe el insusi si atinge record dupa record. Luni, a ajuns la un nou maxim istoric, de aproape 1.600 de dolari uncia. Vestea proasta este ca nu-si va opri ascensiunea, putand ajunge, pana la sfarsitul anului, la 1.700 de dolari uncia. Analistii, scriu ziarele mai departe, pun aceasta smintire a aurului pe seama crizei generale. E unul din efectele alienarii.Aceasta stire face inconjurul lumii, este pe prima pagina, inclusiv in ziarul pe care domnul Andrei Bota il citeste la carciuma Intre Craci din centrul oraselului de munte. Din fata bodegii se despica doua stradute, iar usa ei ramane chiar in mijloc, de aceea i s-a zis, Intre Craci.
E 10 dimineata si a inceput foiala. Piata se umple de oameni, chipuri noi, tineri cu ochelari de soare si telefoane mobile, plansete si jeepuri: muncitorii de la Gold Corporation, compania care doreste sa exploateze aurul de la Rosia Montana. Au tricori galbene si pantaloni verzi, caschete. Vorbesc tare, dau tot fel de ordine, pleaca si vin la volanul masinilor de teren Nissan si Toyota. Masinile lor negre, puternice abia incap pe langa masutele de la carciuma, pe langa zidurile coapte de soare, pe strazile inguste. De sub ferestre dau sa cada bucati de zid, desi Goldul a insirat niste benzi de plastic care sa arate ca e periculos sa treci pe acolo. Dar pe unde sa treci?
Lucreaza la restaurarea caselor monumente istorice pe care Gold le-a cumparat cu multi ani in urma si le-a lasat in paragina. Casele s-au ruinat, dau sa cada, acum li se pun proptele de lemn, sa nu pice de tot . Restaurarea lor pare ciudata si inutila. Unul dintre sateni chiar spune ca este un nou truc al goldistilor. Vor sa arate ca sunt preocupati de patrimoniul din Rosia pentru a obtine aprobarile necesare, ca este o chestiune de PR cu scopul de a reduce opozitia la proiect, pana cand obtin si ultimele avize.
Povestisi un bolovan concret
„Cand eram copil si se faceau explozii miniere, mult mai departe de aici, si cu cantitati destul de mici de dinamita, se spargeau toate geamurile in Rosia Montana. Se cutremura tot satul, ne anuntau sa plecam pe campuri, sa nu stam in case, ca e periculos. Cand ne intorceam, era ca dupa razboi. Daca vor dinamita patru munti, tot ce vedeti in jur, ce credeti ca se va intampla cu casele astea? Acum spun ca vor sa faca si turism, pe cine prostesc? Ce turist vine intr-o localitate unde explodeaza muntii si se fac lacuri de cianuri? Dar e ultima minciuna frumos poleita pe care vor sa o livreze intelectualilor si organizatiilor care cer pastrarea patrimoniului”, crede Sorin Jurca, unul dintre localnicii care a crescut in Rosia si se opune exploatarii.
„Acum cativa ani”, continua Sorin, „cand s-au facut prospectiuni, un bolovan a intrat prin acoperisul lui Gruber si i-a cazut pe masa, mancau. Cum credeti ca va fi aici cand va incepe exploatarea? Au asteptat mai bine de zece ani, daca vor avea ok-ul sa intre in munti, o sa-i rada cat ai clipi. Dupa ce primesc aprobarile de la autoritati, n-o sa-i mai intereseze de patrimoniu si alte bazaconii. Aici avem de-a face cu povesti, minciuni frumos ambalate, pentru ca din afacerea asta ei scot 10, poate 20 de miliarde de dolari, iar restaurarea asta de forma pe care o vedeti ii va costa cateva milioane. Ce mare lucru, le pot trece la cheltuieli de publicitate…”, explica Sorin.
Primele fapte sunt vorbe
Domnul Andrei isi bea incet berea si continua sa citeasca ziarul. Are deja o parere, o spune direct, ca sa scape de-o grija: „Aici trebuie sa inceapa odata exploatarea ca nu se mai poate! E aur cat e haul, oblu sub picioarele matale si uite ca nu dau drumul sa-l scoatem afara! Aici, cu mineritul ne-am ocupat si asta trebuie sa facem! Noi suntem pentru Gold si pentru exploatare ca de povesti ne-am saturat, sa vedem si fapte!”
La televizorul de la bar ruleaza stirile de la Bucuresti si un spot publicitar in care Gold Corporatin isi promoveaza proiectul de exploatare de la Rosia Montana. Li se spune oamenilor ca ei ofera miliarde de euro si locuri de munca: fapte, solutii, nu povesti. Inteleg de unde avea nea Andrei textul gata de livrat unui ziarist la berea de dimineata. Batranul se ridica, isi ia ziarul cu el si pleaca. Locuieste in casa pe care a vandut-o Goldului, dar pentru ca e om de treaba a fost lasat sa stea in continuare acolo.
Muntele si muzeul
Satul e vechi, una dintre cele mai vechi localitati din Europa. Are aproape 2000 de ani, iar primii care au venit aici au fost romanii, apoi s-au perindat, randuri-randuri, toti cautatorii lumii. La Rosia, istoria a asezat in straturi de oase, aproape toate natiile acestui continent. In scripte si-n cimitire, oamenii, care au trait si murit aici, au purtat nume latinesti, romanesti, germane, franceze, grecesti, evreiesti, maghiare.
Pentru ca muntii pe care stam cu picioarele, pamantul de sub cafenea si cat cuprindem cu ochii ascunde cel mai mare zacamant de aur din Europa . Exploatarea lui se facea din vremuri stravechi. Aurul din Apuseni ajungea inele pe malurile Egeei si Marii Adriatice inca din epoca bronzului. In muntele din fata noastra, de deasupra bisericii se gasesc si acum cele mai vechi galerii din lume, pe zeci de kilometrii. A fost propus pentru listare ca monument UNESCO, dar ministrul culturii a dat zilele trecute aviz de descarcare de sarcina arheologica. L-a sacrificat pentru promisiunea unor investitii de conservare. Cum sa conservi un munte, si cum va arata el inghesuit intr-un muzeu, e inca o poveste.
Daca Gold Corporation va incepe exploatarea, cred localnicii, muntele Carnic spre care privim acum va fi dinamitat, va sari in aer, se va ridica deasupra orasului si peste turnul bisericii catolice, monument istoric, peste casa Gruber si cimitirul din deal si se va revarsa peste piata in care ne bem acum cafeaua. Dar vom putea urmari asta, live, cu camerele de filmat instalate pe zidurile cladirilor de Gold Corporation. In timp ce povestim noi cu domnul Andrei, la Bucuresti, Laszlo Borbely, membru in Guvernul roman este anchetat de DNA pentru coruptie. Domnia sa trebuie sa decida in curand daca proiectul minier Rosia Montana Gold Corporation va demara sau nu. Este ministrul Mediului, iar compania mai are nevoie de un ultim aviz chiar pe chestiunile de mediu pentru a incepe exploatarea. Laszlo Borbely va lua aceasta decizie.
Laszlo Borbely si Kelemen Hunor, intr-o vizita de lucru la Rosia Montana Foto: mediafax
Urechile lui Szabo
Il lasam pe Laszlo Borbely sa faca declaratii de nevinovatie la televizor si pornim pe munte, spre casa lui nea Vasile Szabo. L-am cunoscut acum doi ani, avea 6 vaci, o hotarare incrancenata de a nu pleca de pe muntele lui si convingerea ca de acolo nu-l vor scoate corporatiile internationale in ruptul capului.
Il gasim pe langa grajduri, ii si scapa omului un vitel, in deranjul vizitei, dar se intoarce spre noi, furios si se descarca parca si-ar varsa focul pe toata lumea de unde venim: „Aia din Toronto pot sa vrea aurul, aia de la Bucuresti pot sa vrea sa li-l dea, dar eu, Vasile Szabo nu sunt de accord cu ei! Pamantul asta si ala de pe munte e al meu si de aici nu plec, nici sa vina sa ma scoata de ureche! Daca ma forteaza, eu ii atac la organismele internationale, ca pe astia de la noi nu ne mai putem baza! Dar atat le spun, de s-or atinge de ce-i al meu, au de-a face cu mine.”
Vasile Szabo crede ca agricultura si cresterea animalelor este mult mai buna si mai de viitor decat exploatarea aurului cu cianuri. Dovada ca nu bate campii sunt chiar animalele din grajd si casa plina de guri pe care le hraneste: „Vrei sa spui dumneata ca vitelul asta nu e mai bun ca cianurile lor?” si bate animalul cu palma pe spate. „Ba e mai bun!”
Ce e al lor
Ne intoarcem in centru, ne asteapta cafeneaua mai putin racoroasa, musamalele s-au incins de caldura, dar oamenii Goldului forfotesc in cerc in jurul centrului, cu masini sau fara, intr-o harmalaie ciudata. Parca ar lucra.
Comuna a asteptat mai bine de zece ani sa vada ce se intampla cu ea. Si de zece ani, teroarea si tensiunile se intind pe suprafata pamantului ca filoanele de aur pe dedesubt. Compania care a luat in concesiune 1650 de hectare, adica toata zona de exploatare miniera Rosia Montana pentru trei milioane de dolari, a inceput pas cu pas, zi si noapte sa puna stapanire pe case, pe oameni si vointa lor, pe cuvintele pe care le rostesc, pe biserici si preoti, pe cimitire si istorie, pe viata Rosiei Montane.
Pana acum a cumparat aproape tot. Au mai ramas 20% dintre oameni si case care nu le apartin inca. Dar cum a ajuns compania Gold Corporation sa puna stapanire pe localitate, sa convinga guverne si ministri, presedinti de tara, presa si societate civila ca proiectul ei este singura solutie pentru Rosia Montana, este cel mai ciudat lucru care ni s-a intamplat.
Alte fapte
„In primul rand au sadit ura. Noi eram cativa care se opuneau, iar ceilalti rosieni vroiau exploatare miniera, povesteste geologul Jurca. Oamenii nu stiu sa faca altceva, sunt saraci si nu se gandesc prea mult la ziua de mine. Au o grija si mai mare: sa puna o paine pe masa, azi. Dar mai grav a fost ca Gold ne-a asmutit pe unii impotriva celorlalti. Au sadit ura intre noi, intre rude, prieteni, frati. Era chiar la inceput, cand au facut o adunare locala pe stadion Ne-au adunat pe toti, era plin locul. Acolo, fiecare angajat de la Gold care a luat cuvantul era pus sa spuna ca din cauza noastra a celor care ne opunem nu incepe exploatarea si ei n-au cum castiga o paine. Ca noi suntem vinovati pentru ca ei n-au din ce trai. Si au inceput injuraturile. Atunci a inceput dezastrul, teroarea. Cei de la Gold au fost diabolici. Au sadit de zece ani incoace ura intre noi, pentru ca rosienii care nu mai pot rabda foamea sa ne determine sa cedam, iar ei sa se spele pe maini, ca Pilat din Pont.”
Unchi si nepot, doua fundatii
Sorin Jurca nu mai vorbeste de sapte ani cu unchiul sau, Andrei, cel care l-a crescut. „Am fost orfan, iar el, era medic in Rosia, mai cu dare de mana, m-a luat si m-a crescut. Il respectam, aproape ca-l veneram, nu ridicam ochii din pamant in fata lui. S-a asteptat ca si in cazul Goldului sa-l urmez, sa fim de aceeasi parte. Eu am ales sa fiu de cealalta parte. M-a mustrat in fata lumii si nu ma mai recunoaste ca al lui. Nu ne mai vorbim si nu ne-am mai vizitat. Unchiul meu crede ca Goldul va aduce bunastare. Eu nu cred, cred ca va distruge muntii si va face un lac de cianuri. Cred ca va lua aurul si va lasa pustiu in loc. Dar nici de aur nu-mi pasa, ca oricare l-ar scoate, tot l-ar duce de aici si Rosia, Romania ar ramane tot atat de saraca. Dar ne iau si posibilitatea de a trai asa cum o fac si altii din alte sate de munte, linistiti.”
Cariera fostei mine de stat de la Rosia Montana
Tanarul Sorin Jurca vorbeste frumos, mai stilat decat nea Vasile, se vede ca a fost nevoit sa o tot faca. E geolog de meserie, dar are un magazin in sat si inca alte mici afaceri. A infiintat si o fundatie culturala, al carei sediu este in casa lui. Spune ca era nevoie, pentru ca Goldul a creat si societate civila in Rosia. A facut asociatii si fundatii care au sedii in casele Gold si care spun ca au rolul de a informa corect asupra beneficiilor pe care le aduce exploatarea, localitatii si tarii. Unchiul lui conduce una dintre ele.
Societatea civila Gold Corporation
Trecem strada si gasim usa deschisa a Asociatiei Maghiarilor din Rosia Montana. Casuta e proaspat renovata, i-au pus si trandaafiri la geam. Un barbat sta pe prag si priveste piata cu forfota ei bizara. Il cheama Nelu Oprisa, a fost director de mina pana cand mina s-a inchis. Acum lucreaza pentru asociatia maghiarilor, vreo 20 la numar de toti, dar mai sunt si altii, pe la Abrud, poate mai multi. De ce nu s-a facut atunci asociatia in Abrud? „Pentru ca aici era nevoie de noi”, explica fostul director de mina, „uitati, suntem mai mule asociatii in centru aici, (si-mi arata cu mana roata-roata, vreo trei-patru: Pro-Dreptatea, Sindicatul Viitorul Mineritului, Pro-Rosia Montana si mai incolo, fundatia lui Jurca, cea contra), ca sa explicam oamenilor”, continua ghidul nostru, „ca proiectul Goldului e bun si ce beneficii ne aduce, ca sa nu inteleaga lumea gresit!”
Peisaj din Apuseni, in zona de exploatare la Rosia Montana Foto: mediafax
Si omul da sa insire locurile de munca, banii care intra in tara, viitorul copiilor, ca intr-un spot publicitar invatat pe de rost. Inginerul pervertit la PR trebuie sa traiasca si el din ceva, din ceva de la Gold (ca doar nu din cotizatiile celor 20 de unguri someri din sat) pana va incepe exploatarea.
Unde ne-am pierdut
Gold Corporation are si ziar, Ziarul de Apuseni, sponsorizeaza festivalul Ziua Minerului, plateste corul bisericii, cartile de la serbarea de sfarsit de an a copiilor, a facut echipa de rugby in sat, desi nimeni nu stia rugby, a sponsorizat Balul Operei din Cluj, o echipa de fotbal de la Cluj, festivaluri de film, expozitii, excursii pentru ziaristi in Noua Zeelanda, a oferit publicitate aproape tuturor ziarelor si televiziunilor din tara. In perioada de criza prin care a trecut Romania, ajutorul de la Gold venea in chip miraculous exact cand era nevoie mai mare de el. Publicatii importante, care criticau vehement proiectul Gold, au trecut de partea companiei, spre mirarea tuturor, scotand si din arhiva articolele anti.
Holoangarii, aurul, dar mai ales, uraniul
„Asa s-a intamplat cu toti”, ne spune domnul Rusu, care-i parerea lui. „La inceput trageau tare in canadieni, nu erau de acord cu proiectul. Apoi, incet-incet, s-au retras. Si oamenii invatati de pe la televizor am vazut cum s-au schimbat, si presa din toata tara a facut la fel. Nu stiu cine mai e cu noi! Pana si ungurii s-au sucit si s-au dat cu ei! Kelemen Hunor, il stiti, ministrul culturii, o fost aici, zicea ca nu va fi de acord cu distrugerea asta si cu cianurile, in veci! Si vecii lui au tinut pana acum! Ma tem dupa cate vad eu, ca planurile lor sunt mult mari, sunt peste capurile noastre. Aici conteaza aurul care creste in valoare, conteaza uraniul din jos, acolo unde se stie ca sunt zacaminte pure. Noi stim ca aici am lucrat o viata. Sub pamantul asta e ceva mai mult decat spun ei!”
Domnul Rusu trage aer in piept, se uita la noi si ezita putin: sa ne spuna, sau sa nu ne spuna?
Se intoarce hotarat, ce-o fi, o fi! „Doamna, credeti ca e vorba doar de aur aici? Pai aur scot ei si acum, n-au nevoie de aprobarile lui Kelemen! Din 2002 de cand s-au terminat prospectarile si se stiu exact filoanele si valtorile de aur, credeti ca nu a luat nimeni nimic de acolo? Aurul se scoate si acum, doamna, noapte de noapte merg holoangarii si ataca valtorile. Da, holoangarii exista, nu-s doar o poveste!”, zice Ioan Rusu. „Apoi, marfa se duce la negru, spre pietele de afara. Holoangarii sunt de la toti, din toate gastile. Aici nu e nevoie sa rastorni patru munti ca sa scoti aur, am lucrat la prospectiuni, stiu ce vorbesc. E suficient sa mergi pe filoane si sa dai de valtori, unde se incruciseaza curentii si se aduna aurul. Din valtori scoti si 400 de kilograme de aur. Dar alte dracii din pamant nu se aduna gramada. La ele vor ei sa ajunga!”
Imagine generala a zonei din Rosia Montana ce ar urma sa fie afectata de proiectul minier
Teoria domnului Rusu se leaga de „globalisti” si de rezervele de uraniu. „E ceva ce ne depaseste si, de aceea, se va face oricum. Globalistii vor sa faca aici, sub acoperirea exploatarii de aur, locuri de depozitare pentru peste zece ani a reziduurilor de uraniu”, este convins interlocutorul meu. „Si ce loc mai bun pentru asa ceva ar putea gasi decat un lac de cianurare cat haul!”
Pana atunci, crede Ioan Rusu, timpul lucreaza, timpul pentru unii inseamna bani. In liniste, la adapostul noptilor, de sute de ani, oamenii si aurul se misca incoace si-ncolo, fara sa-i stinghereasca nimeni. Doar ca, acum, holoangarii au alti stapani.
De ce nu lucreaza la Gold? „Pentru ca eu nu fac parte din niciun partid politic. Acolo toti sunt trimisi de partide, sunt angajati pe gasti de partid, inca un motiv ca Goldul sa aiba politica la mana! Pe mine nu m-au trimis partidele!”, ofteaza Ioan Rusu.
Primarii
Primarul din Rosia Montana este membru al partidului democrat-liberal aflat acum la putere. Contractul de concesiune a Rosiei Montane a fost semnat in 1999 de ministrul de atunci al Economiei, Radu Berceanu, membru al aceluiasi partid. Lui Eugen Furdui i se mai spune si Primarul Gold. Sustine din rasputeri proiectul de exploatare, scrie memorii si comunicate in numele locuitorilor, cere demararea proiectului si-l considera singura solutie pentru localitatea pe care o conduce. Ce e drept, nici nu mai are vreuna. La fel stau lucrurile si la Abrud, si la Zlatna.
Patrimoniul vechi de sute de ani de la Rosia Montana va fi pus in pericol de exploatarea aurului Foto: adevarul
Desi am solicitat un punct de vedere in legatura cu viitorul comunitatii, raspunsul companiei s-a lasat indelung asteptat. In schimb, soseau zilnic comunicate de sustinere a Goldului si de multumire fata de Ministerul Culturii, de la mai toti primarii din zona, de la asociatii si sindicate, fundatii si grupuri independente. Abia cand articolul era pe masa ziarului, purtatorul de cuvant a transmis punctul de vedere al companiei, pe care-l reproduc in intregime: „Proiectul minier Rosia Montana poate exista doar daca si comunitatea il doreste. Aceasta comunitate exista atat timp cat exista o sansa la viata, cat exista locuri de munca, cat exista sanse de relansare economica. Daca nu exista alternativa, localitatea se depopuleaza. Proiectul nostru se face intr-o stransa colaborare cu comunitatea locala, care sprijina si oportunitatile care vor fi create pentru comuna si pentru imprejurimi. In acest moment, stim foarte clar ca avem sprijinul a 95-96% din localnici. Exista cateva persoane in comunitate care se opun proiectului, insa majoritatea lor locuiesc in zone neafectate de proiectul minier. Daca vor exista cazuri in care membri ai comunitatii nu doresc sa-si vanda proprietatile, impreuna cu comunitatea vom reevalua situatia si vom vedea care sunt solutiile si masurile care trebuiesc luate.”
Un om si-o reclama
Pornesc pe drumeagul ce duce la Biserica Catolica, monument de arhitectura, construita in jurul anului 1700. E alba si mareata, propteste cu o aripa Muntele Carnic. Amandoi vor avea aceeasi soarta. Pe pamantul bisericii sta in chirie Goldul, la fel si in casa parohiala pe care compania o foloseste. Tot acolo sta, gazduita de Gold, si Sanda Lungu, femeia care apare in spoturile publicitare ale companiei si cere sa inceapa exploatarea ca sa aiba din ce trai. Probabil ca n-a ascultat niciodata cu atentie discutiile functionarilor companiei care trec prin birourile de alaturi. Ar fi aflat ca nu locuitorii din Rosia vor fi angajati la exploatare, daca va incepe. Pentru ca nu se pricep la noile tehnologii, vor fi adusi specialisti din alta parte. Lucru recunoscut de directorul Gold intr-o discutie cu un localnic.
Oradenii au protestat impotriva mineritului pe baza de cianuri de la Rosia Montana Foto:Cosmin Tirla
Crucile din cimitirul catholic s-au paraginit, unele au cazut la pamant, altele au plecat deja in jos, pe drumeag. Isi cauta alt cimitir pentru ca Goldul le da 8 mii de lei, spun satenii, daca mortii pleaca in alta parte. Si ei s-au lasat convinsi la o astfel de suma. Pe site-ul Rosia Montana Gold Corporation scrie: „Daca oamenii pleca, pleaca si bisericile cu ei”.
In Rosia, doar preotul unitarian nu sustine Goldul. A fost declarat Persona Non Grata pentru asta. Nu locuieste in Rosia, dar satenii vorbesc deschis despre faptul ca Goldul nu i-a putut cumpara convingerile, desi i-ar fi oferit un apratament in Cluj unde sa stea fiica sa pe timpul studiilor.
Nici preotul ortodox nu este acasa, dar are in schimb o biserica gata renovata in curte, o casa frumoasa, o casuta de vara si o inscriptie deasupra usii: Mai bine ingrasat de bere decat cocosat de munca. Este ajutat de Gold sa pastreze traditiile, corul bisericii si sa infrumuseteze parohia. Iar preotul sustine si el cum poate, cauza aurului.
Ne apropiem de esafod
Spre sfarsitul zilei ne apropiem de casa parinteasca a lui Sorin Jurca. E in centrul satului, cu vedere directa spre Carnic. Trecem pe langa niste porti intarite cu proptele la casele Goldului. Sorin izbucneste nervos, cu tonul omului satul de atata ipocrizie: „Daca ii interesa sa renoveze casele astea monument, de ce n-au facut-o pana acum? Le-au cumparat si au alungat oamenii degeaba din ele?”
Esafodul, unul dintre cele mai inedite proteste fata de exploatarea aurului de la Rosia Montana Foto: Ruxandra Hurezean
Ne oprim in scara casei lui si brusc isi aminteste ceva. Se intoarce si spune: va puteti imagina ca acum cativa ani au organizat o manifestatie macabra in care rosienii pusi de Gold si-au asezat strangurile la gat pe o scena, acolo, in centru si strigau ca ei se spanzura daca noi nu ne dam acordul sa inceapa exploatarea?! Asa strigau, ca noi vom fi vinovati de moartea lor! Ce poate fi mai odios decat atat?
Ni se alatura si Calin Capros, un tanar din Rosia, fost patron de farmacie pana cand Goldul i-a falimentat-o. Acum se considera „esuat” in sociologie, zimbeste. Nici el nu vrea sa plece, lupta cu idei impotriva Goldului, face poze, scrie mesaje catre lume prin internet si are un extraordinar simt al realitatii. El spune ca ce s-a intamplat acolo poate fi cercetat ca studiu de caz social. Pentru ca ei au fost supusi unui experiment sinistru si inuman care nu are nimic de-a face cu practicile corporatiste din lumea civilizata. Ei au fost ca melcii, mai intai infometati, ca sa poata fi mancati.
„Ei bine”, concluzioneaza Sorin Jurca, „nu stiu cati mai suntem, poate douazeci , poate trei, poate zece, dar eu n-am sa plec, n-am plecat nici cind le-au interzis oamenilor de la Gold sa intre in magazinul meu. Pina la urma, tot ei au venit inapoi. Daca vor sa inceapa exploatarea, asa sa stie, ca eu nu cedez. Am patru proprietati in Rosia, n-am sa le dau si n-am sa plec.Pot sa sape in jurul meu, pot sa scormoneasca in ce-i al lor, dar daca se ating de un singur fir de par, daca mi se sparge un singur geam, Goldul si statul roman vor plati de-i va ustura!” Ma uit la Sorin Jurca si inteleg ca in pragul casei lui se va lua decizia finala privind exploatarea aurului de la Rosia Montana. Nu la Toronto, de unde e firma, nu la Bucuresti, ci la usa casei parintesti a lui Sorin Jurca din Rosia Montana. Cel pentru care se pregatise esafodul.
