RMGC castiga in presa procesele pe care le pierde la tribunal

Kamikaze combate cenzura. Pentru a sparge embargoul informational impus prin publicitatea Rosia Montana Gold Corporation – cu efect in mass-media centrala si unele institutii media din Transilvania –, publicatia noastra ofera spatiu de exprimare libera celor refuzati in alta parte.

Saptamana trecuta relatam despre un razboi juridic intre Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) si organizatiile neguvernamentale adversare proiectului. Unul dintre subiectele de litigiu a fost o hotarare prin care Consiliul Local adopta doua planuri de urbanism: Planul Urbanistic General (PUG) si, respectiv, cel Zonal (PUZ). Planurile cu pricina bat in cuie soarta comunei Rosia Montana, care devine zona monoindustriala. Adica transforma comuna in organizare de santier RMGC. In baza celor doua planuri este eliberat si Certificatul de Urbanism care da dreptul RMGC sa demoleze insasi comuna.

Toate aceste documente au fost atacate in Justitie, cum spuneam la inceput, de diferite organizatii. O prima runda de infruntari in instanta s-a petrecut intre 2002 si 2008 si s-a incheiat cu victoria ONG-urilor. RMGC si Consiliul (sau) Local au recidivat incepand din 2009. In trei dintre procesele deschise in ultimii doi ani, instantele s-au pronuntat saptamana trecuta. Doua decizii se refera la suspendari (una pentru PUZ si PUG, alta pentru Certificatul de Urbanism), una singura fiind o pronuntare pe fond, si anume anularea PUG/PUZ. Procesele pentru cele doua suspendari au fost castigate de RMGC, anularea planurilor (PUG/PUZ) a fost castigata de adversarii RMGC. Daca planurile sunt anulate, suspendarea lor nu mai are obiect, iar Certificatul de Urbanism este anulat implicit. Or, o asemenea informatie nu era bine sa iasa la public, sa nu cumva sa se creada ca aurarii sunt infranti in Justitie. Asa ca RMGC si-a mobilizat mercenarii din mass-media. Presa care a acceptat sa se inroleze a publicat texte/titluri in care fie se omitea relevanta procesului castigat de ONG-uri, fie se afirma o consecinta falsa a celor castigate de RMGC. Ilustram aici reformularile utilizate de presa cumparata de RMGC pentru propozitia simpla „PUZ si PUD ale Rosia Montana au fost anulate“.

„A zecea sentinta in favoarea RMGC“, „PUG si PUZ / Certificatul de urbanism / ale comunei Rosia Montana sunt in vigoare si perfect aplicabile / in vigoare / valide“ (Antena 1, Antena 3, Financiarul, Jurnalul National, Evenimentul zilei, Capital, Libertatea, Romania libera, Ziua de Cluj, Curentul, Bursa, Ziare.com, Unirea, Ziarul de Apuseni, Agerpres, Anews, Capital.ro, City News – CJ, Albaiulianul.ro, Q-magazine).

Castigatorul categoriei este un titlu in care cu prilejul anularii PUG-ului se anunta ca „PUG al comunei Rosia Montana a intrat in vigoare“ (BloomBiz). (Mircea Toma)

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,345FaniÎmi place
97CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente