Romania poate beneficia de contributia Islandei in domeniul energiei biotermale ca factor-cheie pentru o crestere economica verde, a declarat, miercuri, ambasadorul islandez la Bucuresti, Sturla Sigurjonsson, dupa semnarea unui memorandum privind acordarea de sprijin financiar Romaniei.
Romania va beneficia in intervalul 2014-2020 de un sprijin financiar de aproape 306 milioane de euro, din care 190,75 milioane de euro prin Mecanismul Financiar SEE si 115,20 milioane de euro prin Mecanismul Financiar Norvegian, pentru proiecte in mai multe domenii, printre care si mediul. Aceste sume au fost stabilite printr-un acord semnat, in 28 iulie 2010, intre Uniunea Europeana si statele SEE din Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) – Norvegia, Islanda si Liechtenstein.
“Acest memorandum este o declaratie de solidaritate care contribuie la dezvoltarea unui mecanism care acopera domenii foarte importante, dintre care as mentiona posibilitatea Islandei de a aduce o contributie in domeniul energiei biotermale, care este un factor-cheie pentru cresterea economica verde si, pe de alta parte Islanda si Norvegia pot contribui impreuna la o mai buna administrare a terenurilor”, a spus ambasadorul Islandei.
In context, Gry Larsen, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe de la Oslo, a reliefat importanta relatiei romano-norvegiene din ultimele decenii.
“Cum spunea poetul dumneavoastra cunoscut in toata lumea, Mihai Eminescu, fiecare natiune si fiecare generatie se sprijina pe umerii trecutului si, daca privim la trecut, vedem o relatie de prietenie intre cele doua tari. Mai ales in ultimele doua decenii, Norvegia si Romania s-au redescoperit ca aliate si ca partenere in spatiul european. Chiar daca Norvegia nu face parte din UE, suntem toti impreuna in Spatiul Economic European, ceea ce ne face oarecum partasi la piata interna. Nu e vorba aici de schimburi si relatii economice, ci despre o responsabilitate comuna pentru un viitor comun”, a spus ea.