Romanii consuma pentru incalzirea locuintelor de doua ori mai multa energie decat media Europei

Romanii consuma pentru incalzirea locuintelor de doua ori mai multa energie decat media Europei
Romanii consuma pentru incalzirea locuintelor de doua ori mai multa energie decat media Europei

Cladirile din Romania consuma anual pentru incalzire circa 265 kWh de energie pe metru patrat, in timp ce media europeana este de 125 kWh pe metru patrat, in conditiile in care cladirile au cel mai mare procent de energie risipita, aproape 50%, potrivit datelor prezentate de Asociatia Ro­mana pentru Promovarea Eficientei Energetice (ARPEE), care reuneste companii de profil si specialisti din domeniu.

„Cladirile reprezinta mai mult de 40% din consumul final de energie, dar pierderile sunt cele mai mari, de aproximativ 40- 50%.
Doar 5- 6% din fondul de cladiri al Romaniei a fost reabilitat termic“, a declarat Aureliu Leca, director executiv al ARPEE, intr-o con­ferinta de presa organizata de asociatie si de Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), cu ocazia lansarii lucrarii Cartea Alba „Efi­cienta energetica in Ro­mania“. El a subliniat ca lucrarile de reabilitare termica a blocurilor de locuinte realizate pana acum s-au concentrat doar pe anveloparea exterio­ru­lui, iar modernizarea blo­curilor in aceasta ma­niera s-ar putea intinde chiar si pe inca 10 ani, cu un cost total de 5 miliarde de euro. „Si Germania isi modernizeaza energetic cladirile, dar plecand de la 150 kWh pe metru patrat pe an si aducandu-le la 50-60 kWh pe metru patrat pe an“, a adaugat Leca, potrivit zf.ro .

„Trebuie sa lucram si in interior, la echipamentele de distributie si la consumatorul final de energie“, a afirmat si Gilles Humbert, seful pe Romania al companiei franceze de utilitati Dalkia, care controleaza furnizorii de energie termica si apa calda pentru orasele Ploiesti si Iasi.

Romania are printre cele mai mari grade de intensitate energetica din Europa, economia romaneasca avand nevoie de trei ori mai multa energie pentru a produce aceeasi unitate de produs intern brut ca Germania, potrivit ultimelor date Eurostat, pe anul 2011. Imbunatatirea eficientei energetice cu 20% pana in 2020 este unul dintre obiectivele asumate de statele UE, alaturi de cresterea ponderii surselor regenerabile de energie si reducerea emisiilor de gaze de sera.

Gradul de indeplinire a acestui obiectiv este insa de circa 3% in cazul Romaniei, a spus Dan Ioan Gheorghiu, consilier pentru energie al primului-ministru.

In acest context, reprezentantii ARPEE estimeaza ca masurile de eficienta energetica ar putea genera un beneficiu de 5-7 miliarde de euro, echivalent cu o crestere de 4-6% a PIB pana in 2020, fara un consum suplimentar de energie.

Membrii fondatori ai ARPEE sunt companiile din sectorul energetic ABB, Alstom, Dalkia, Elcomex, EnergoBit, GDF SUEZ Energy Romania, Lafarge, OMV Petrom si firma de consultanta PricewaterhouseCoopers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *