Corectiile care vor fi aplicate pe cele trei programe presuspendate si pe Mediu ar putea ajunge la 500 de milioane de euro, a declarat joi Shirin Wheeler, purtatorul de cuvant al comisarului pentru politica regionala, Johannes Hahn.
Wheeler a precizat ca pe Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE) – presuspendat total, pe Programul Operational Sectorial Transport (POS T) si pe Programul Operational Regional (POR) – suspendate partial -, precum si pe Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu), Comisia Europeana a decis corectii financiare intre 10 si 25%.
”Romania trebuie sa accepte aceste corectii financiare. Daca accepta, putem vorbi corectii in valoare de aproximativ 500 de milioane de euro”, a spus purtatorul de cuvant.
Wheeler a subliniat ca acesti bani nu sunt pierduti, ei putand fi folositi pentru alte proiecte, in cadrul acelorasi programe, proiecte vizand in special investitiile, cresterea economica si crearea locurilor de munca.
Intrebata daca Romania poate remedia deficientele constatate la proiectele presuspendate, Shirin Wheeler a subliniat ca CE vrea sa vada actiuni urgente pentru remedierea lor.
”Ceea ce vrem sa vedem sunt actiuni urgente ale autoritatilor romane pentru a remedia aceste lucruri. Si odata ce Comisia va primi dovezi ca aceste sisteme de control si management functioneaza corect platile vor fi reluate. E important de subliniat ca aceste fonduri sunt esentiale pentru Romania, intelegem asta si vrem ca platile sa fie reluate cat mai curand posibil”, a spus ea.
Pe de alta parte, Wheeler a mentionata ca intre Bucuresti si serviciile CE exista de cativa ani ”un dialog constant” privind cheltuirea banilor europeni, ”deci anuntul de astazi (n.r. – joi) nu ar trebui sa fie o noutate pentru autoritatile romane. Acest dialog va continua”, a punctat purtatorul de cuvant al lui Johannes Hahn.
Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice a fost presuspendat integral, in cadrul Programului Operational Regional (POR) o singura axa a scapat de presuspendare, iar la Programul Operational Sectorial Transport au fost vizate 2 din cele 4 axe.
La POS T, au fost presuspendate axa 1 – ”Modernizarea si dezvoltarea axelor prioritare ale retelei transeuropene de transport (TEN-T) in scopul dezvoltarii unui sistem de transport durabil si integrarii acestuia cu retelele de transport ale UE”, si axa 2 – ”Modernizarea si dezvoltarea infrastructurii nationale de transport in afara axelor prioritare TEN-T in scopul crearii unui sistem national de transport durabil”. In cadrul acestor axe, au fost pre-suspendate doar proiectele din sectoarele de transport rutier si pe calea ferata (ai caror beneficiari sunt Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si, respectiv, Compania Nationala Caile Ferate Romane).
In cazul POR, presuspendarea vizeaza toate axele, cu exceptia axei prioritare 2 – ”Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport”. Pentru aceasta axa, Comisia Europeana considera satisfacatoare verificarile efectuate de autoritatile nationale asupra contractelor publicate in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) inainte de 1 octombrie 2011, iar masura de presuspendare se aplica doar pentru contractele publicate in SEAP dupa aceasta data.
Decizia Comisiei Europene se bazeaza pe rezultatele misiunilor de audit efectuate in iunie si iulie 2012 pentru aceste trei programe operationale gestionate de Directia Generala de Politica Regionala si Urbana (DG REGIO) a Comisiei Europene.
”Comisia a luat nota de actiunile intreprinse pana in prezent de partea romana pentru remedierea deficientelor din sistemul de gestionare a fondurilor structurale si de coeziune, dar a apreciat ca este nevoie de masuri suplimentare care sa creasca credibilitatea sistemelor de management si control (in special in privinta achizitiilor publice, precum si a prevenirii fraudei si conflictelor de interese)”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Europene.
Partea romana are la dispozitie doua luni pentru a realiza aceste masuri dupa primirea versiunii in limba romana a scrisorilor de notificare a presuspendarii. Ulterior, in functie de rezultatele inregistrate, Comisia poate lua fie decizia de a relua procesul de rambursare a cererilor de plata trimise de partea romana, fie hotararea de a suspenda platile pentru o perioada de mai multe luni. In toata aceasta perioada, implementarea proiectelor si platile interne catre beneficiari pot continua, nefiind legate direct de decizia de joi a Comisiei Europene.