Mai bine mai tarziu, decat niciodata. Obligati de o noua lege care impune mai mult spatiu verde in orase, edilii Capitalei cauta solutii pentru amenajarea de noi parcuri in Bucuresti.
Nu este, insa deloc usor: terenuri exista, dar toate sunt in litigiu. Unde sunt cereri de retrocedare, spun oficialii prefecturii, iar cat tine procesul, nu se poate planta nici macar un copac.
Municipalitatea vrea sa puna la punct un registru al spatiilor verzi din oras, care sa includa terenurile din patrimoniul Primariei, ce pot fi transformate in parcuri: „Vrem sa infiintam noi spatii verzi si primul este Parcul Ghencea: 8,2 hectare pe strada Drumul Cooperativei. Avem nevoie de parcuri!,” spune Sorin Oprescu, edilul Capitalei.
Viitorul parc ar trebui amenajat in vecinatatea unitatilor militare dintre strazile Antiaeriana si Prelungirea Ghencea, langa serele Administratiei Lacurilor si Parcurilor, si va costa cel putin 12 milioane de euro. Proiectul se loveste din start de un impas: pentru amplasament exista deja cateva cereri de retrocedare: „Unde sunt litigii. Noi trebuie sa intervenim, pentru ca nu poti face investitii acolo. Noi suntem reprezentantul guvernului si trebuie sa respectam legalitatea actelor. Tine de abilitatea primarului, si a consiliului de sector ce locuri gaseste,” spune Mihai Atanasoaei, prefect Bucuresti.
Capitala are insa si terenuri in extravilan, unde pasc oile. Ar fi o solutie pentru viitoarele parcuri, cred specialistii, care recomanda infiintarea zonei metropolitane Bucuresti. Aceasta ar extinde Capitala spre comunele vecine, iar spatiile verzi ar putea fi amenajate cu fonduri europene: „Am cerut zona metropolitana ca sa putem merge spre spatiile verzi, dar controlat, asa trebuie sa se extinda orasele mai putin pe verticala si mai mult pe orizontala,” a precizat Mihail Fica, presedinte Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
Potrivit unei legi care a fost intocmita pe baza normelor europene, orasele din Romania trebuie sa aiba 26 de metri patrati de spatiu verde pentru fiecare locuitor, pana in 2013. In acest moment, Capitala are doar 11 metri pentru fiecare bucurestean. Si asta, chiar daca au fost luate in calcul inclusiv spatiile verzi din… cimitire.
Sursa: Stirile PRO TV