Smart Grids – Retele electrice inteligente in Romania

RENEXPO South-East Europe® 2010

24 – 26 noiembrie 2010, Sala Palatului Bucuresti
Companiile energetice din lume au in vedere cresterea eficientei energetice, accelerarea productiei de energie regenerabila si dezvoltarea tehnologiilor de tip Smart Grid – potrivit raportului global Deloitte Energy Predictions 2010. Pentru a sutine dezvoltarea pietei de energii regenerabile in Romania, grupul german organizator de targuri si conferinte pe tema energiei regenerabile si eficientei energetice- REECO organizeaza cea de a treia editie a targului RENEXPO® South-East Europe, la Sala Palatului Cultural din Bucuresti, 24 – 26 noiembrie 2010, realizand astfel un punct de intalnire pentru experti.

Energia viitorului este supusa la mari provocari: dupa integrarea multipla a surselor de energie regenerabile, trebuie integrate numeroase sisteme descentralizate pentru producerea energiei. Smart Grid este considerata un „Internet al energiei”, deoarece pune la dispozitia consumatorului informatii despre energie in timp real, dandu-i astfel posibilitatea sa faca alegeri inteligente.

Retelele electrice inteligente (Smart Grids) sunt retele electrice care pot sa integreze in mod inteligent comportamentul si miscarile fiecarui utilizator conectat la ele pentru o aprovizionare electrica eficienta, economica si sigura.  Tehnologia de retea inteligenta este un ansamblu de sisteme de control si management al retelei, de senzori si mijloace de comunicare si informare, care incorporeaza atat elemente traditionale, cat si de ultima generatie. Ea combina elemente de software si hardware menite sa imbunatateasca semnificativ modul in care este operat sistemul electric actual, oferind in acelasi timp si posibilitatea modernizarii ulterioare. Prin urmare, Smart Grid nu presupune inlocuirea retelei existente.  (Potrivit: www.marketwatch.ro)

Ele livreaza energia electrica de la furnizori la consumatori folosind tehnologie digitala bidirectionala pentru a controla daca aparatele de la casele consumatorilor pastreaza energia, pentru a reduce costurile si pentru a creste flexibilitatea si transparenta.

Investitorii si consumatorii trebuiesc informati despre situatia actuala din Europa si Romania, despre legislatia in domeniu, posibilitati de finantare si exemple practice de retele electrice inteligente. De aceea IRE impreuna cu REECO – organizator la nivel European de targuri si conferinte internationale pe tema energiei regenerabile si eficientei energetice -, si-au propus organizarea unei conferinte cu titlul Provocari ale Retelelor Electrice Inteligente in Romania, in data de  24 noiembrie 2010, la Sala Palatului din Bucuresti. In cadrul conferintei se vor discuta teme de inalt interes cum ar fi: Solutii de integrare a generatoarelor sincrone virtuale in retelele inteligente de energie, Tehnologii specifice retelelor energetice inteligente, Standardizarea web-ului energetic – un obiectiv strict necesar functionarii retelelor energetice inteligente si multe altele.

Pentru detalii suplimentare vizitati www.renexpo-bucharest.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *