Daca in trecutul apropiat jocurile video au avut de-a face cu invazii extraterestre sau cu violenta, a venit vremea ca ele sa se indrepte si inspre schimbarile climatice, problema care incepe sa fie omniprezenta in vietile noastre. Un nou joc de strategie dezvoltat de o companie britanica, „Fate of the World” („Soarta lumii”), ii plaseaza pe utilizatori in fruntea unei institutii de mediu brodate pe modelul Organizatiei Mondiale a Comertului, cu sarcina de a salva lumea prin diminuarea emisiilor de dioxid de carbon sau de a o distruge, lasand temperaturile sa faca ravagii prin intermediul inundatiilor, secetelor sau incendiilor.
Jocul de strategie va fi disponibil pe PC-uri si pe Mac-uri, iar activistii de mediu il considera o modalitate de a atrage un public nou, scrie The Guardian. Daca jocurile video „traditionale” se axeaza in mare parte pe actiune sau sport, „Fate of the World” are la baza date preluate din modele climatice reale, anecdote de-ale exploratorului britanic Pen Hadow si contributia unei echipe de oameni de stiinta si economisti din SUA si Marea Britanie. Jocul a fost dezvoltat de compania Red Redemption din Oxford, care a mai dat lovitura cu un joc „climatic” de browser creat pentru BBC si accesat de peste 1 milion de ori de la lansarea sa din 2006.
Gobion Rowlands, presedintele companiei britanice, spune ca a creat jocul din dorinta lui de a face subiectul mai accesibil si pentru a se fali in fata lui Myles Alles, care conduce departamentul pentru dinamica schimbarilor climatice de la Universitatea Oxford si care a contribuit la ultimul raport al IPCC. „Sotia mea lucra la proiectul Climateprediction.net al lui Allen (n.r. – proiect menit sa foloseasca energia PC-urilor pentru procesarea datelor unui model climatic), cand acesta m-a invitat la cina”, spune Rowlands pentru publicatia britanica. „Ne-am imbatat destul de tare si m-am laudat in fata lui ca putem face un joc pentru computer despre orice. Ne-a provocat sa facem unul legat de schimbarile climatice”.
Myles Alles a pus la dispozitie modelele de predictie folosite in joc. „Ce imi place la acest joc e ca le permite oamenilor sa experimenteze, intr-o lume idealizata, tipurile de decizii cu care s-ar putea confrunta [in viitor]”, spune cercetatorul de la Oxford, „si subliniaza faptul ca nu exista raspunsuri usoare: ar trebui sa incepem sa exploatam [rezervele de] hidrat de metan (n.r. – gazul inmagazinat in gheata arctica), de exemplu?”. Jocul ar putea inregistra un mare succes, cred specialistii, avand in vedere ca, potrivit unui studiu din 2008, jumatate din gameri se delecteaza cu jocuri in care cugeta asupra unor probleme morale, etice.