Specialistii in agricultura la Cluj: criza alimentara in Romania

    Specialistii in agricultura la Cluj: criza alimentara in Romania

    Romania se confrunta cu o criza alimentara, cea mai periculoasa deoarece poate provoca tulburari sociale serioase, sustin specialistii prezenti astazi la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) de la Cluj.

    Acestia au ajuns la concluzia ca tara noastra se confrunta cu o degradare a solului, cu o dimnuare drastica a resurselor de apa si a celor energetice. „Trebuie sa ne orientam tot mai mult catre potentialul local pentru a valorifica aceste resurse agricole. Vrem sa cream o retea europeana din asemenea initiative de succes pe plan national, pentru acest program se vor aloca bani de la Uniunea Europeana”, a spus comisarul european pentru agricultura Dacian Ciolos, prezent la Cluj. Acesta a recomandat oficialilor romani sa nu neglijeze liceele agricole, care pot stimula de asemenea initiativele locale de succes.

    Paolo de Castro, presedintele Comisiei pentru Agricultura a Parlamentului European, a atras atentia asupra pericolului inchiderii fermelor, generata de migratia masiva dinspre sat spre oras, indeosebi in cazul tarilor in curs de dezvoltare, intre care si Romania. „Ne confruntam cu un proces global de acaparare de terenuri: tarile dezvoltate, cu deficit de materie prima, dobandesc suprafete intinse in tarile mai sarace, pentru a obtine bunuri strategice. Printre aceste tari in expansiune se numara cele din Golful Persic, China, Coreea de Sud si Japonia”, a mentionat de Castro. Acesta primeste astazi titlul de doctor honoris causa al USAMV.

    La conferinta de astazi de la USAMV este prezent si ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *