Statele sarace, ajutate sa lupte cu clima

Statele slab dezvoltate vor primi anual 300 de milioane de dolari pentru a face fata efectelor incalzirii globale. Fondurile de care vor beneficia tarile in curs de dezvoltare vor fi asigurate de statele puternic industrializate.
al gore si ban ki-moon
Fondul constituit pentru a sprijini statele slab dezvoltate in lupta impotriva incalzirii globale va fi de 300 de milioane de dolari anual, insa nevoile vor creste pana la zeci de miliarde de dolari in fiecare an, pana in 2030, au declarat reprezentantii Natiunilor Unite, reuniti la Poznan, intre 1 si 12 decembrie, potrivit Agentiei France Presse.

In ceea ce priveste negocierile pentru reducerea emisiilor poluante, factorii de decizie au amanat pana in 2009 stabilirea conditiilor precise pentru adoptarea unui acord in acest sens.

Negocierile vor continua anul viitor, in primavara si in vara, la Bonn, in Germania, iar in decembrie se va semna noul tratat care sa succeada Protocolului de la Kyoto.

Daca Europa poate, toata lumea poate

Vestile venite, vineri, de la Bruxelles, privind adoptarea de catre statele Uniunii Europene a pachetului clima-energie au dat un impuls pozitiv in discutiile de la Poznan, scrie Agentia France Presse. „Este un moment istoric. Niciun continent nu si-a impus tinte atat de severe ca cele adoptate de statele UE in unanimitate”, a declarat presedintele francez Nicolas Sarkozy, a carui tara detine presedintia UE.

Secretarul de stat in cadrul Ministerului francez al Ecologiei, Nathalie Kosciusko-Morizet, a declarat, la Poznan, ca decizia adoptata la nivelul UE va da un semnal puternic la nivel mondial.

„Dincolo de unitatea evidenta la nivelul politicilor europene, Uniunea Europeana este un organism caracterizat de diversitate, care se confrunta cu opinii diferite, mai ales atunci cand vine vorba de energie si de industrie”, a spus oficialul Nathalie Kosciusko-Morizet.

Oficialul francez si-a exprimat convingerea potrivit careia „daca Europa poate atinge tintele, toata lumea poate sa o faca. Desigur, mijloacele vor fi diferite, dar obiectivele trebuie sa fie aceleasi”.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *