Tarmul Louisianei in fata unui dezastru ecologic

O explozie inregistrata pe o platforma petroliera din Golful Mexicului ameninta sensibilul ecosistem de pe tarmul de sud al Americii.riscuri mediu

Situatia prin care trece compania British Petroleum arata ca o veste buna nu vine niciodata singura. Uneori, vine insotita de una dezastruoasa. Compania britanica a aflat asta pe pielea ei, dupa ce performantele financiare ale gigantului petrolului care au crescut, in primul trimestru al lui 2010, cu 135% fata de perioada similara a anului precedent, au fost umbrite de explozia unei platforme petroliere din Golful Mexic.

Reactia British Petroleum

Explozia a avut loc pe 20 aprilie si s-a soldat cu disparitia a 11 muncitori, dintr-un total de 137. Desi, in prima faza, a parut ca o catastrofa naturala va fi evitata, ulterior specialistii companiei britanice au observat ca printr-o fisura submarina sunt eliberati, in ocean, 1000 de barili de petrol, in fiecare zi. Amploarea evenimentului a condus la o scadere a cotatiei bursiere a BP cu doua procente.

Avand o experienta nefericita in 2005, cand o explozie a unei rafinarii din Texas a companiei s-a soldat cu moartea a 15 persoane si o amenda din partea autoritatiloe americane de 87 de milioane de dolari, BP a incercat sa reactioneze rapid prin lansarea mai multor roboti submersibili, controlati de la suprafata, care au incercat blocarea unui sistem de valve, actiune ce ar fi oprit scurgerea. Totusi, datorita inrautatirii conditiilor atmosferice si potentialul insucces al actiunii, s-au imaginat si alte metode de interventie. In prezent, exista un plan de sapare a unui nou put de extractie, pentru a usura presiunea si, implicit, a scadea cantitatea de petrol eliberata in ocean. Dar, avand in vedere perioada lunga de timp necesara pentru realizarea acestui plan, BP intentioneaza sa instaleze un dom subacvatic, care sa capteze petrolul scurs, de unde va fi preluat ulterior de nave.

Riscuri pentru mediu

Riscurile incidentului sunt inca incomplet cunoscute si depind, intr-o mare masura, de conditiile atmosferice si de directia vantului, care poate duce petrolul in larg sau, din contra, spre tarmul american, unde ar putea provoca pierderi incalculabile bogatei flore si faune locale.

Evenimentul vine la scurt timp dupa ce, presedintele american, Barack Obama, a propus un nou set de politici federale fata de exploatarile petrolifere submarine din apele teritoriale americane. Multe voci au sustinut ca propunerea presedintelui Obama este un soi de politica quid pro quo, pentru a obtine sustinerea republicana al unui proiect de lege menit sa descurajeze emisiile de carbon. Totusi, in ciudat incidentului, Casa Alba a anuntat ca isi mentine pozitia fata de necesitatea unor noi reglementari in materie de foraj submarin.

Intr-un final, daca accidentul se va transforma intr-un dezastru ecologic, sau, din contra, va avea repercusiuni minore, depinde intr-o mai mica masura de controlul uman si mai mult de hazard. Daca, intr-adevar, masurile luate pentru a bloca deversarea nu vor fi eficiente, evenimentul poate deveni un dezastru similar celui din 1989, cand un tanc petrolier apartinand companiei Exxon, a suferit un accident ce a contaminat coastele Alaskai cu aproape 270.000 de barili de petrol.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *