Grupul UDMR din Consiliul Local Targu Mures va initia un referendum local pe tema inchiderii combinatului chimic Azomures din cauza poluarii aerului, a anuntat joi presedintele organizatiei UDMR Mures.
Brassai Zsombor a declarat agentiei ungare de presa MTI ca grupul consilierilor UDMR a anuntat la sedinta de joi a Consiliului Local ca pentru urmatoare sedinta va pregati propunerea privind organizarea acestui referendum si a solicitat primariei realizarea unui studiu de impact cu privire la efectele combinatului Azomures asupra mediului si sanatatii publice.
Presedintele UDMR Mures a mai subliniat ca inchiderea unei societati private nu se poate realiza printr-un referendum, insa exprimarea opiniei publice este un instrument juridic foarte important, care trebuie luat in considerare de factorii de decizie politici si din domeniul economic.