Edilii timisoreni au inaugurat, marti, un nou parc reamenajat. Este vorba de Parcul Arcidava, situat intr-o zona de case, in apropiere de strada Mures si linia tramvaiului 7. Daca inainte acolo era doar un spatiu verde cu banci si alei, acum s-au realizat si o fantana, un mic loc de joaca pentru copii si un loc destinat cateilor.
La inaugurare au participat primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza si alti reprezentanti ai Primariei Timisoara, precum si mai multi locuitori din zona, in mare parte parinti care au iesit cu copiii la joaca si batrani. Oamenii s-au declarat majoritatea multumiti de ceea ce s-a realizat, dar i-au abordat pe edili pentru a se plange de starea drumurilor. Mai exact de gropile de pe strada Arcidava, din apropierea parcului, care le dau batai de cap. Primarul le-a promis ca se vor face reparatii in zona.
Parcul, care se intinde pe o suprafata de aproape 2.400 de metri patrati, a fost completreamenajat. Si asta, in conditiile in care inainte a fost lasat in paragina, astfel incat la un moment dat nu se mai vedeau bancile din cauza ierbii si buruienilor crescute. „Parcul e facut din „77, de catre parintii nostri. De-abia acum l-au reamenajat„, a explicat unul dintre locuitorii din zona la inaugurare.
Oricum, a fost refacuta toata zona verde, in mijloc a fost realizata o fantana si au fost montate 11 banci noi, pergole, si 11 cosuri de gunoi. Au fost plantati artari cu frunze rosii, salcami cu flori rosii, hortensii, pini, tuia, iasomii de gradina si alte specii. Pentru udarea gazonului a fost instalat un sistem de irigare prin aspersiune. De asemenea, au fost realizate un mic loc de joaca pentru copii, cu hutuluse, un complex de tobogane si alte echipamente pentru cei mici, precum si un spatiu imprejmuit destinat cainilor, o canisita.
Ciuhandu le-a cerut oamenilor din zona sa aiba grija de parc, care a fost predat, sub semnatura, Consiliului consultativ de cartier Calea Sagului – Elisabetin – Odobescu.
Lucrarile au costat 155.000 de lei, fonduri de la bugetul local, potrivit directorului Directiei de Mediu a Primariei Timisoara, Vasile Ciupa. De reamenajarea Parcului Arcidava s-a ocupat societatea Drufec.