Vaile raurilor mari din Prahova vor fi ecologizate

Vaile raurilor Prahova si Teleajen vor fi ecologizate, intr-un proiect initiat joi de Muzeul Judetean de Stiinte ale Naturii care vizeaza implicarea societatii civile in protejarea naturii si crearea unui mediu sanatos in judetul Prahova, transmite corespondentul NewsIn.
rauri
Decizia de ecologizare a celor doua rauri a fost luata, joi, in cadrul dezbaterii „Mai informati, mai constienti, mai responsabili pentru rauri curate in judetul Prahova”, organizat de Muzeul Judetean de Stiintele Naturii.

Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, fiind implementat in parteneriat de Muzeul Judetean de Stiintele Naturii si Fundatia Oamenilor de Stiinta Prahova. Potrivit directorului Muzeului de Stiintele Naturii Prahova, Emilia Iancu, in acest program vor fi implicati locuitorii tuturor localitatilor strabatute de cele doua rauri, institutii publice, elevi, organizatii non-guvernamentale si specialisti pe probleme de mediu. Lor li se vor adauga turistii care vin in vacanta pe Valea Prahovei.

„Proiectul se va derula pana la sfarsitul acestui an, iar costurile lui depasesc 50.000 de euro. Programul de ecologizare se va incheia cu un simpozion – „Ape curate pentru binele comunitatii”, a declarat Emilia Iancu.

Initiativa Muzeului Judetean de Stiintele Naturii si a Fundatiei Oamenilor de Stiinta Prahova are ca obiectiv cresterea transparentei in procesul de luare a deciziilor de catre autoritatile locale din principalele localitati prahovene, printre care Ploiesti, Busteni, Sinaia, Campina, Maneciu, Valenii de Munte, Boldesti-Scaieni si Bucov, in privinta apelor curgatoare, ale caror cursuri se afla in ariile administrate de acestea si implicarea societatii civile in protejarea naturii si crearea unui mediu sanatos in judetul Prahova.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *