370 mii euro pentru identificarea plantelor si animalelor din Parcul Natural Putna

370 mii euro pentru identificarea plantelor si animalelor din Parcul Natural Putna
370 mii euro pentru identificarea plantelor si animalelor din Parcul Natural Putna

Parcul Natural Putna Vrancea este pregatit pentru vizitele turistilor care vor sa admire speciile de fauna si flora salbatica. Printr-un proiect european de aproape 370 mii euro au fost identificate si inregistrate toate speciile de flora si fauna din Parcul Natural Putna Vrancea, adica pe raza comunelor Tulnici, Paulesti si Nistoresti. Informatii despre frumusetile muntilor Vrancei pot fi aflate de pe site-ul realizat in cadrul proiectului – www.putnavrancea.ro.

Toate speciile de flora si fauna din Parcul Natural Putna Vrancea au fost identificate si inregistrate printr-un proiect finantat din fonduri europene. Proiectul a demarat in luna octombrie 2010 si s-a incheiat in luna martie in 2013, pe raza comunelor Tulnici, Paulesti si Nistoresti. Proiectul „Parcul Natural Putna –Vrancea – arie protejata cheie pentru conservarea naturii in zona Carpatilor de Curbura”, are o valoare de aproximativ 370 mii euro si este finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, POS Mediu 2007-2013, axa Prioritara 4. In cadrul proiectului a fost realizata o strategie de vizitare a zonei protejate care a fost prezentata administratorilor si proprietarilor de pensiuni din zona parcului, autoritatilor locale si judetene. De asemenea a fost instruit personalul administratiei parcului privind aprofundarea cunostintelor pentru o monitorizare si conservare a speciilor de fauna si flora salbatica, dar si a habitatelor. Imbunatatirea masurilor de management a ariei protejate a constat in actualizarea informatiilor referitoare la speciile si habitatele de interes comunitar si national, corelarea lor cu bazele de date nationale. Pe toata durata proiectului au fost organizate campanii de informare privind importanta si beneficiile arealului ca sit Natura 2000. „In vederea dezvoltarii turismului local au fost organizate doua seminarii cu administratorii si proprietarii de pensiuni din zona Parcului, autoritatile locale si judetene in care au fost prezentate directiile de urmat si strategia de vizitare a Parcului Natural Putna Vrancea, realizata de Administratia Parcului. Vrem ca turismul sa fie dezvoltat pe baze ecologice, de aceea avem si parteneriatele cu institutiile locale si judetene, dar si cu proprietarii de pensiuni si cetatenii din aceasta arie“, a spus directorul Parcului, Ion Militaru.

Parcul Natural Putna – Vrancea a fost infiintat din dorinta de a se conserva, in coexistenta cu populatia locala, speciile de flora si fauna salbatica, habitatele naturale si peisajul caracteristic. Parcul are o suprafata de 38.204 hectare si a fost infiintat in 2004. A fost declarat ca Sit de Importanta Comunitara in 2007. Printre categoriile de arii protejate din parc se numara Groapa cu Pini, Stramtura – Coza, Muntele Goru, Cascada Putnei, Tisita, Padurea Lepsa-Zboina.

Turistii pot afla informatii despre flora si fauna din Parcul Natural Putna pe site-ul realizat prin acest proiect – www.putnavrancea.ro. De aici pot vedea ca flora Parcului Natural Putna-Vrancea este alcatuita din circa 650 de specii de plante superioare, mai importante fiind speciile „papucul doamnei (Cypripedium calceolus), jneapanul (Pinus mugo), arborele de tisa (Taxus baccata), bulbucul de munte (Trollius europaeus), floarea de colt (Leontopodium alpinum)“. In ceea ce priveste vertebratele, au fost identificate 184 specii. „Nu mai putin de 10 specii de vertebrate, altele decat pasarile, sunt sub protectie stricta. Din cele circa 110 specii de pasari mentionate in acest areal, 75 sunt strict protejate“, arata specialistii Parcului.

Pe lista speciilor de mamifer se afla cerbul (Cervus elaphus), mistretul (Sus scrofa), jderul de copac (Martes martes), vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), pisica salbatica (Felis silvestris), iepurele comun (Lepus europaeus), capra neagra (Rupicapra rupicapra). „Carnivorele mari (ursul, lupul, rasul) si vidra sunt cele mai importante specii faunistice, atat prin faptul ca sunt prioritare pentru desemnarea de arii de protectie conform Directivei Habitate, cat si prin faptul ca sunt populatii nucleu foarte importante la nivel european. Conservarea acestor trei specii de carnivore mari se realizeaza conform planului de management local, realizat in cadrul proiectului LIFE02NAT/RO/8576 si pe existenta unei retele ecologice locale pentru protectia carnivorelor mari din judetul Vrancea“, precizeaza specialistii Parcului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *