Alimentele „Frankestein”, o alternativa ieftina la produsele naturale

– Reprezentantii marilor companii avertizeaza ca omenirea nu mai poate fi hranita doar cu alimente traditionale

Preturile in continua crestere la alimente ii fac pe oficiali, producatori, dar si pe cetateni, deopotriva, sa-si intoarca privirea catre organismele modificate genetic (OMG). In timp ce Comisia Europeana sustine ca actuala criza alimentara poate fi stopata prin folosirea OMG, marii producatori de alimente avertizeaza ca omenirea nu mai poate fi hranita doar cu alimente naturale. Astfel, populatia incepe sa vada in OMG o solutie ieftina la produsele traditionale, al caror pret s-a dublat in numai 18 luni, scriu jurnalistii de la Wall Street Journal. Totusi, alimentele ”Frankestein” ii sperie inca pe multi. Unii sustin ca OMG sunt un pericol pentru sanatatea oamenilor si a animalelor, dar si pentru mediul inconjurator, in timp ce altii avertizeaza ca folosirea acestor culturi va permite marilor corporatii sa controleze resursele mondiale de hrana.
Comisia Europeana spune ca OMG pot pune capat crizei alimentare mondiale, dar subliniaza ca utilizarea acestor culturi trebuie atent monitorizata si analizata. Cetatenii europeni, sceptici in legatura cu introducerea alimentelor ”Frankenstein”, incep, odata cu cresterea alarmanta a preturilor la alimente, sa priveasca cu mai multa deschidere spre acest tip de produse. Totusi, pentru moment, doar 58% dintre europeni sustin ca ar cumpara OMG, noteaza sursa citata.
Producatorii profita, insa, de actuala situatie economica mondiala si prezinta OMG ca pe o solutie salvatoare. Presedintele Nestle, cel mai mare producator alimentar la nivel mondial, sustine ca omenirea nu mai poate fi hranita doar cu produse traditionale. In plus, cultivatorii mizeaza pe faptul ca pretul redus al alimentelor lor ii va face pe oameni sa-si schimbe, incet, atitudinea fata de OMG. ”Pe masura ce se obisnuiesc cu noile tehnologii, consumatorii isi schimba atitudinea. Oamenii se uita in portofel, se uita la preturi, aud stiri despre criza alimentara. Incet, isi vor schimba parerea”, declara, optimist, purtatorul de cuvant al celui mai mare producator de seminte modificate genetic din lume.
In joc sunt sume imense. Numai piata europeana poate aduce cultivatorilor de OMG aproape opt miliarde de dolari, dintr-o piata mondiala estimata la 33 de miliarde de dolari. In 2007, producatorii se seminte modificate genetic au rulat 6,9 miliarde de dolari.
Viitorul alimentelor Frankestein ramane totusi la latitudinea consumatorilor. Daca pe continentul American produsele modificate genetic sunt folosite deja de mai multa vreme, europenii sunt inca sceptici. Pentru moment, Parlamentul European a stabilit reguli mai stricte pentru folosirea E-urilor si a acordat fonduri de 90 de milioane de euro pe an pentru fruncte si legume care sa fie distribuite, gratuit, in scolile din UE.

Sursa: Ziua

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *