Campanie ampla de impadurire la Seaca-Optasani

0
25
de Ilie Bizoi redactia@gazetanoua.ro
de Ilie Bizoi
redactia@gazetanoua.ro

Mobilizare impresionanta de forte ieri, in Padurea Seaca-Optasani, din judetul Olt. Aproximativ 300 de voluntari au participat la o ampla actiune de impadurire.

Elevi din orasele Piatra Olt si Scornicesti, localitatile Poboru, Spineni, Ganeasa si Plesoiu, alaturi de cadre didactice, reprezentanti ai Consiliului Judetean, Directiei Silvice, Agentiei pentru Protectia Mediului (APM), dar si localnici si autoritati locale din comuna Poboru au plantat nu mai putin de 200 puieti de garnita, o specie protejata de arborete, specifica acestei zone.

Actiunea se circumscrie campaniei „Luna Padurii”, organizata in fiecare an in perioada 15 martie-15 aprilie, si reprezinta o etapa dintr-un amplu proiect derulat de Consiliul Judetean Olt intitulat „Conservarea biodiversitatii in judetul Olt”, proiect cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin „Programul Operational Sectorial Mediu”-2007-2013.

Potrivit reprezentantilor Directiei Silvice Olt, Padurea Seaca-Optasani se intinde pe o suprafata de 2.000 de hectare si reprezinta una din cele mai importante zone din judet in ce priveste biodiversitatea.

„Lucrarile de impaduriri se pot face si inainte de 15 martie, uneori si dupa 15 aprilie cand sezonul de vegetatie este intarziat cum este anul acesta. Avem aici o suprafata de 0,2 hectare pe care a fost instalat, in mod artificial, salcam. Scopul nostru este sa inlocuim salcamul, care a fost plantat inainte si a mers destul de slabut, cu o specie autohtona valoroasa care creste spontan cum este garnita”, a precizat Adriel Cotet din cadrul Directiei Silvice Olt.

In cadrul proiectului derulat de Consiliul Judetean Olt de conservare a sapte situri „Natura 2000” din judet, Seaca-Optasani reprezinta un capital natural extraordinar.

„Acum sute de ani, judetul Olt era foarte bine impadurit cu paduri de stejar. Acum acestea sunt niste insule intr-o mare de agricultura. Este foarte important sa avem si agricultura ca sa avem ce manca, dar este la fel de important sa pastram si padurile. Seaca-Optasani este unul din putinele locuri in care poti sa vezi relativ usor cerbi lopatari, cerbi carpatini, mistreti, caprioare, bursuci si vulpi”, a precizat Alexandru Dorosenco de la Institutul National de Cercetare Delta Dunarii, partener in proiect.

„Padurea, aurul verde al planetei”

La nivelul judetului Olt exista 14 situri „Natura 2000”, iar o parte sunt administrate de Directia Silvica.

„Mai avem situri care sunt declarate pentru protectia pasarilor si cel mai cunoscut sit este Valea Oltului Inferior de la nord, la sudul judetului, unde avem 97 de specii care sunt protejate”, a adaugat Ion Croitoru din cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului Olt.

Inainte de a trece la operatiune propriu zisa de plantare, reprezentantii Directiei Silvice Olt le-au prezentat elevilor modul de sadire a puietilor de garnita. Printre persoanele care au dat o mana de ajutor la aceasta actiune de plantare s-a numarat si primarul comunei Poboru, Iulian Barascu. Consiliul Judetean Olt si-a propus ca prin aceasta actiune sa constientizeze cel putin o mie de localnici asupra impactului direct exercitat de catre om in ce priveste conservarea si protejarea padurii.

„Speram ca prin aceasta activitate sa constientizam copiii asupra faptului ca padurea reprezinta aurul verde al planetei. Aria Seaca-Optasani a fost declarata in anul 1965 Rezervatie a Academiei Romane in scopul protejarii si conservarii arboretului de garnita. De fapt, denumirea Padurii Seaca dovedeste o realitate, si anume ca panza freatica este la adancime de 20-30 de metri, insa arboretele de garnita se preteaza la tipul de sol specific padurii si umiditatea redusa”, a conchis Adrian Lacraru, asistent manager in cadrul proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here