Edilii Capitalei vor sa cheltuiasca 140.000 de euro pentru popularea lacurilor

Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) intentioneaza sa cheltuiasca 481.970 lei fara TVA, adica 140.000 de euro, pentru a popula lacurile Herastrau, Cismigiu si Bordei cu pasari exotice, potrivit unui anunt de participare postat pe site-ul guvernamental de licitatii publice.

Printre pasarile care vor fi cumparate se numara rate mandarine, rate caroline, pauni albi, pauni arlechini, lebede negre, gaste califar albe si rosii.
rata carolina
In Herastrau ar urma sa fie aduse 19 lebede si pauni, 12 gaste, 25 rate, pentru parcul Bordei vor fi cumparate 24 de perechi de lebede si pauni, 10 perechi de gaste si 20 de perechi de rate, iar in Cismigiu vor putea fi admirate noua perechi de pauni, 12 perechi lebede, 19 perechi rate, 15 perechi gaste.

Contractul prevede ca ofertele vor fi depuse pe 12 iunie, la ora 10, iar deschiderea ofertelor va avea loc in aceesi zi, la ora 12. O alta prevedere este aceea ca firma care va furniza pasarile va trebui sa le ingrijeasca pana la sfarsitul anului.

In plus, firma castigatoare va fi obligata sa nu aduca pasari exotice din Delta Dunarii. De accea, pasarile trebuie sa aiba un inel de picior care sa contina elemente de identificare (codul exemplarului, anul de nastere, codul de identificare a tarii de origine, codul de identificare al crescatorului).

Anul nasterii este foarte important, conform cerintelor ALPAB. Astfel, exemplarele trebuie sa aiba un an, un an si jumatate. O alta cerinta este ca pasarile sa aiba un penaj lucios si sanatos, precum si o greutate corespunzatoare varstei.

Firma care va furniza animalele exotice trebuie sa depuna o garantie de participare de 48.000 lei si o garantie de buna executie de 5% din valoarea contractului.

Conform motivatiei ALPAB, popularea cu pasari exotice este necesera deoarece lacurile fac parte din trei parcuri importante ale Capitalei – „zone de recreere si odihna si o posibilitate de petrece cat mai placut timpul liber”.

In documentele de licitatie ale ALPAB se precizeaza ca, de-a lungul timpului, pe lacurile din Bucuresti au mai existat pasari exotice care iarna erau puse in adaposturi de sticla pentru a fi protejate, dar si pentru a putea fi vazute de vizitatori si iarna. Din cauza lipsei de fonduri, aceste adaposturi au fost desfiintate.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *