Legenda comunei inecate in reziduurile toxice de la cariera Rosia Poieni, aflata in proprietatea CupruMin

0
38
Legenda comunei inecate in reziduurile toxice de la cariera Rosia Poieni, aflata in proprietatea CupruMin

Bomba ecologica creata de compania CupruMin a sters de pe fata pamantului comuna Geamana din Valea Sesei, aflata in Muntii Apuseni. Rand pe rand, 480 de familii au fost nevoite sa isi abandoneze pamanturile, biserica si mortii, in urma cu aproape 30 de ani, pentru a face loc iazului de decantare in care erau deversate reziduurile toxice de la cariera Rosia Poieni, aflata in proprietatea CupruMin. Pana si biserica Trei Ierarhi, aflata la o inaltime de peste 100 de metri de vatra satului, a fost inghitita de apele rosiatice cu miros intepator scurse din cariera. Astazi, se mai poate vedea doar turnul bisericii, care se inalta din lacul de steril. In fata acestui prapad, ultimii supravietuitori cred ca asupra localitatii s-a abatut blestemul unui preot care slujea in localitate. In ciuda conditiilor vitrege, pe dealurile din jurul lacului isi mai duc traiul doar 19 persoane, toate trecute de 50 de ani.

Pe Niculae Ispas l-am vazut de sus, de pe drumul care inconjoara iazul, cu o sapa in mana. Lovea rar cu harletul in pamantul umed. Tocmai se oprise ploaia mocaneasca, care se abatuse asupra zonei de vreo doua zile. Insa, batranul isi ingrijea linistit peticul de pamant de pe coama unui deal, cu toate ca la o aruncatura de bat privelistea iti dadea niste fiori reci ca ploaia. Imagini desprinse din alta lume, putand fi comparate cu cele selenare facute publice de Agentia Spatiala Americana. Arbori uscati iesiti din mlastina plina cu var, inconjurati de o apa alb-galbuie, pe alocuri cenusie. „Asta-i apa cu var. Acolo unde-i galben e steril”, explica Niculae Ispas, care tocmai se proptise in harlet. Cu privirea pierduta in zare, batranul isi aduce aminte cu nostalgie de comuna inghitita de steril: „Pe oameni i-a evacuat. Locuintele au fost pe mijlocul vaii. Aici pe dealuri era plin de meri, de pruni. S-au dus. Acum nici apa nu-i buna de baut. Nu a vrut sa isi paraseasca locul natal nici in ruptul capului. Ori de cate ori se umfla lacul cu steril, iar apa ii ajungea in batatura, batranul isi demonta casa de lemn si se muta mai in deal. Plini de noroi, il lasam pe batranul Niculae, nu inainte de a ne explica ca trebuie sa mergem cale de doua dealuri pentru a gasi biserica scunfundata in steril.

Legenda comunei inecate in reziduurile toxice de la cariera Rosia Poieni, aflata in proprietatea CupruMin

„Omul de necaz s-a dus”
Intr-adevar, dupa cativa kilometri se iveste un peisaj sinistru. O biserica ingropata in mal cenusiu, din care au mai ramas doar turnul si acoperisul, inconjurata de coroanele unor arbori uscati, care au fost inghititi o data cu cimitirul din localitate. In departare lacul este rosu ca sangele. Nici tipenie de om. De abia, am gasit-o pe Maria Prata care, la fel Niculae Ispas, nu a vrut sa-si paraseasca pamantul stramosesc. La cei 66 de ani ai sai, femeia traieste singura intr-o casa inchiriata de la un profesor, caruia ii plateste doar impozitul pe locuinta. Cat e ziua de lunga femeia ingrijeste de orataniile din ograda. Are trei vaci, doi porci si vreo 10 gaini. Intrebata de ce plateste chirie, batrana a spus ca a ramas fara casa de doua ori pentru ca a fost inghitita de iazul celor de la CupruMin. Prima data comunistii i-au platit pentru teren si casa doar 26 de mii de lei, dar banii s-au dus pentru ca femeia avea de crescut patru fete.

Insa, o macina faptul ca cimitirul a fost inghitit de ape, desi autoritatile au promis ca vor stramuta mormintele. „E pacat ca biserica a fost ingropata. Acolo a fost biserica mare, cu cimitir mare. De Pasti la bisericuta noua am fost 19 oameni. Dar ce sa faci daca i-au gonit pe oameni? Oamenii s-au dus de aici. De la Alba pana in Banat. Nu mai vine nimenea aici. Nu are cine. Numai pustia.” In timp ce povesteste, batrana izbucneste in plans, murmurand ca pentru sine: „Asa m-am saturat aici singura, numai tot plang. E pustiu. Plang de pustie, de pustiala”. Tragandu-si nasul, cu lacrimi in ochi spune ca necazul care s-a abatut asupra comunei este din cauza unui preot care a blestemat localitatea: „Spuneau mosii nostri, a fost mama mea care spunea ca a fost un popa care a blestemat satul. Parca tin minte, dar am uitat. Poate imi aduc aminte pe seara”.

Povestea blestemului
Astfel am luat-o pe urmele legendei, care spune ca comuna Geamana a fost „ingropata” de blestemul preotului. Ioan Lupsa avea in jur de 35 de ani, cand regimul comunist a decis sa se construiasca iazul pentru mina Rosia Poieni peste Geamana. Atunci, batranii satului si-au adus aminte ca au fost martori cand preotul Ispas a blestemat localitatea. Astazi, Lupsa are 65 de ani si cateva vite. Intre lupta dintre doi tauri, a povestit ca in anul 1910 erau doi frati. Unul popa, altul casnic. „Si ala ce a fost popa a fost si invatator. Stateau in aceeasi casa. Era o casa mare. La un moment dat la preotesei i s-a facut rau pentru ca cei doi frati se tot certau. Nu putea sa-i impace nimeni. Atunci, preoteasa a murit. Preotul avea un copil de 6 ani. Copilul se tot ducea la mormant la mama sa, unde plangea tot timpul. Preotul se duceau dupa el si-l aduceau acasa. Si tot facand lucrul asta zilnic, s-a decis sa mearga numai seara dupa copil. Asta a durat vreo sase saptamani.” Intr-un final a murit si copilul. Legenda spune ca atunci preoteasa a fost dezgropata pentru a-l ingropa pe copil alaturi de ea. „I-a desfacut sicriul si l-a pus in brate la ea cu falca pe barba ei. Oamenii nu stiau ce s-a intamplat. Primavara la inviere, popa Ispas a scos publicul din biserica afara. Sub altar, unde a fost inmormantata preoteasa si copilu, a pus cartea de blestem pe mormant si a pus oamenii in genunchi. I-a pus sa repete dupa el. El a spus ¬ sa se prapadeasca satul Geamana si sa se faca pulbere. Si oamenii repetau dupa el. De atunci a ramas vorba asta. S-ar zice ca de acolo s-a tras.” Insa, Ioan Rosca (74 de ani) sustine ca popa Ispas daca ar fi fost preot cu adevarat nu ar fi trebuit sa blesteme. „Un slujitor al lui Dumnezeu nu blastama. Inseamna ca preotul care a blestemat nu a fost slujitorul lui Dumnezeu, a fost slujitorul lui dracu.”

Oamenii ramasi cred in povestea blestemului, deoarece initial, iazul trebuia amenajat in zona Bucium. Dar, pentru ca buciumanii au avut un reprezentant in Comitetul Central si pentru ca ii invidiau pe cei de pe Valea Sesei pentru avutia lor, lacul a fost mutat peste Geamana.

Pamanturile de la Rosia Poieni, revendicate in instanta
Liderul de sindicat de la CupruMin, Viorel Hutuleag (foto) a declarat ca exploatarea zacamantului de la Rosia Poieni a inceput in anul 1978, iar productia de cupru in anul 1983. Iazul principal de decantare este amplasat pe suprafata administrativa a localitatii Lupsa, in Valea Sesei. Primarul Alexandru Macaiet sustine ca, imediat dupa anul 1978, regimul comunist a inceput sa-i exproprieze treptat pe satenii din cele sapte sate care formau comuna Geamana. Majoritatea au fost recompensati in functie de suprafata terenului si a constructiei. In total au fost acaparate aproximativ 360 de hectare, terenuri care in prezent sunt acoperite cu otrava scursa pe versanti din cariera de cupru.

O data cu aparitia Legii 10 din 2001, aproape 100 de oameni si-au cerut pamanturile inapoi. Cum locuintele nu mai puteau fi restituite in natura, oamenii au fost pasati catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Edilul Macaiet spera ca problema restituirilor sa se rezolve cumva, pentru ca primaria nu mai are pamant pentru a-i improprietari pe localnici. „Zacamantul e pe pamanturile noastre. Sunt cereri in instanta, dar le vor da actiuni sau le da ceva. Eu nu am pamant sa le dau”, a precizat primarul Macaiet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here