O delegatie de europarlamentari s-a interesat de problema maidanezilor

O delegatie de europarlamentari s-a interesat de problema maidanezilor
O delegatie de europarlamentari s-a interesat de problema maidanezilor

Dupa trei luni de la moartea lui Ionut Anghel, copilul de patru ani care a fost sfasiat de o haita de caini intr-unul dintre cele mai mari parcuri ale Capitalei, o delegate a Paralamentului European a venit la Bucuresti pentru a vedea daca problema cainilor fara stapan are rezolvare.

La intalnirile cu autoritatile bucurestene, europarlamentarii au subliniat faptul ca Romania va primi sprijin de la Uniunea Europeana, in problema cainilor, doar daca va cere acest lucru.

Janusz Wojciechowski, presedintele Intergupului pentru Protectia Animalelor din Parlamentul European, a tinut sa precizeze ca problema cainilor comunitari este una generala in tarile membre ale Uniunii Europene. Europarlamentarul i-a spus primarului Sorin Oprescu sa ceara ajutorul UE in rezolvarea acestei probleme. Si vicepresedintele Intergupului, Andrea Zanoni, este de parere ca administratia capitalei trebuie sa ceara sprijin autoritatilor europene.

Un alt membru al delegatiei, David Pritchard, reprezentantul Federatiei Europene a Veterinarilor a sustinut ca problema cainilor fara stapan nu poate fi rezolvata doar construi adaposturi, prin sterilizari si adoptii. In primul rand, crede Pritchard, trebuie oprita reproducerea, iar cetatenii trebuie responsibilizati pentru sterilizarea animalelor proprii.

Intr-un raport prezentat, marti, de ASPA, in perioada septembrie-noiembrie au fost capturati 4.178 de caini, dintre care 1.467 au fost adoptati de persoane fizice, iar 1.509 de ONG-ul Dog Town. Pentru capturarea acestor caini s-au platit 508.000 de lei pentru firmele externe. Totodata, in perioada septembrie-noiembrie au fost sterilizati 3.459 de caini cu detinatori.

De asemenea au fost constatate 16 cazuri de caini abandonati, pentru care au fost sesizate institutiile abilitate. 86 de adoptii neconforme, facute de catre persoanele fizice, au fost constatate in sectoarele 3,4,5 si 6. Oprescu le-a spus europarlamentarilor ca planul principal al municipalitatii este strangerea cainilor de pe strazi.

Potrivit coordonatorului de proiect al Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, Razvan Bancescu, la nivel de Capitala exista deja un program de sterilizare a cainilor cu stapan in urma caruia au fost sterilizati peste 10.000 de caini cu detinator si peste 20.000 de caini fara stapan. Seful ASPA a mai declarat ca numarul oameni muscati de caini fara stapan ar fi scazut cu 51%.

Initiativa pentru Responsabilitate Civica (IREC) le-a transmis membrilor delegatiei PE ca ”in situatia in care doresc sa isi exercite prerogativele de europarlamentar pot sa o faca solicitand anchete in ceea ce priveste destinatia fondurilor uitilizate pana in acest moment de catre autoritatile romanesti pentru eradicarea fenomenului cainilor fara stapan si sanctionarea celor care au permis reteritorializarea cainilor adoptati. Calitatea oficiala a acestei delegatii impune o buna cunoastere a situatiei de fapt si a legislatiei inainte de a emite un punct de vedere in public pentru a nu aduce prejudicii imaginii tarii respective”.

”Solicitam ca delegatia sa vina cu masuri concrete axate in special pe facilitarea adoptiilor internationale intrucat dupa intrarea in vigoare a Legii 258/2013 (la data de 25 septembrie 2013) s-a constatat ca adoptiile la nivel national au un ritm lent, capacitatea de adoptie indiferent de forma (la distanta sau propriu-zisa) fiind redusa. Aceasta delegatie poate contribui efectiv la intensificarea adoptiilor internationale, demers initiat de ASPA, in contextul in care adaposturile sunt supraaglomerate si doar un singur ONG a adoptat caini fara stapan (Dog Town). In acest moment prezenta animalelor pe strazi este o incalcare a celor 5 drepturi universale ale animalelor si a legislatiei nationale de protectie a animalelor”, mai precizeaza IRES intr-un comunicat remis RL.

Ionut Anghel, sfasiat de un caine abandonat de un ONG

La 2 septembrie 2013, un copil de patru ani, Ionut Anghel a murit dupa ce mai multi caini l-au incoltit si l-au muscat. Baiatul se juca impreuna cu fratele sau intr-un parc din Capitala.

La cateva zile dupa tragedie, edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca la momentul mortii copilului se afla in strainatate pentru a-si rezolva probleme medicale. El a anuntat ca vrea sa organizeze un referendum pentru eutanasiere. Referendumul nu a mai avut loc, insa, pentru ca Parlamentul a adoptat o lege care sa permita eutanasierea cainilor fara stapan. Legea nu este inca aplicata din cauza ca Guvernul nu a adoptat normele.

Agentia Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) nu a finalizat, in termenul legal de 60 de zile, normele de aplicare ale Ordonantei de Urgenta nr. 155/2001, privind aprobarea programului de Gestionare a cainilor fara stapan. ANSVSA era obligata sa adopte aceste norme, conform articolului III, alineatul 1 din Legea 258/2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *