RWEA considera ca ordonanta ce amana acordarea de certificate verzi este ilegala

Frân? serioas? pentru energia verde
RWEA considera ca ordonanta ce amana acordarea de certificate verzi este ilegala
RWEA considera ca ordonanta ce amana acordarea de certificate verzi este ilegala

Asociatia Romana pentru Energie Eoliana apreciaza ca modificarea prin OUG a legislatiei privind energia prin care s-a amanat acordarea de certificate verzi este ilegala, fiind incalcate directivele europene, iar contribuabilii ar putea plati pagube de sute milioane euro daca statul va pierde litigii.

„De asemenea, trebuie precizat ca modificarea legislatiei care reglementeaza domeniul energetic nu se poate face printr-un OUG, prin urmare ordonanta aprobata in cadrul sedintei saptamanale de guvern din data de 4 iunie ar putea fi ilegala, incalcand totodata directive europene din domeniu. Drept urmare, membrii RWEA se vor adresa institutiilor europene si ale statului roman competente pentru a clarifica acest aspect. In functie de propriile ratiuni de business, vor decide individual, daca vor initia procese impotriva statului roman in instantele internationale”, se arata in comunicatul asociatiei.

Guvernul a decis ca, din 1 iulie, sa fie amanata acordarea unei parti din certificatele verzi catre investitorii in microhidrocentrale, centrale eoliene si fotovoltaice, masura urmand sa fie valabila pana in martie 2017, pentru centralele hidro si solare, si pana in 2018, pentru centralele eoliene.

Ordonanta de urgenta modifica si completeaza Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Potrivit RWEA, in urma acestei decizii investitorii in proiectele eoliene pot pierde sute de milioane de euro, „lucru pe care nu-l vor accepta prea usor”, intrucat au facut investitii pe baza unei legislatii in vigoare.

„Vestea foarte trista este aceea ca, in cazul in care statul pierde litigiile cu investitorii, pagubele sunt platite de la bugetul de stat, mai exact, fiecare cetatean ajunge sa plateasca pentru greselile clasei politice”, a declarat Ionel David, presedintele asociatiei, citat in comunicat.

In opinia producatorilor si dezvoltatorilor de energie eoliana, aprobarea in astfel de conditii a unei ordonante afecteaza nu doar sectorul cu cel mai dinamic avans economic din ultimii doi ani, ci si pe cel bancar, in masura in care majoritatea acestor proiecte au nevoie de capital consistent pentru a fi dezvoltate. Mai mult, aceasta atitudine a Executivului creeaza un precedent periculos in ceea ce priveste stabilitatea legislativa din Romania.

„Suntem consternati ca guvernul nu a tinut cont de nici o sugestie a industriei, desi din recentele declaratii facute de primul ministru reiesea ca urma sa se discute cu industria. In fapt nu a vut loc nici o negociere, desi a acest lucru a fost solicitat in repetate randuri de asociatia noastra. Privim cu uluire afirmatiile prin care se justifica elaborarea acestui act prin ingrijorarea guvernului fata de cresterea pretului energiei electrice cu 38% in Europa”, mai spun reprezentantii RWEA.

RWEA sustine ca in Romania in primele luni ale acestui an, pretul energiei la bursa nu a crescut, ci dimpotriva, a scazut cu 40% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut.

„Ne intrebam daca guvernul roman este chemat sa rezolve problemele Uniunii Europene in conditiile in care are suficient de multe probleme de rezolvat aici, in Romania. Aceasta interventie a guvernului roman da inca o data dreptate afirmatiilor comisarului european pentru Energie, Guenther Oettinger, potrivit caruia Romania este un stat neguvernabil”, a mai spus David.

Potrivit noii ordonante, incepand cu data de 1 iulie 2013, va fi amanata acordarea unui certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs de centralele eoliene, urmand ca recuperarea acestuia sa se faca – de o maniera incerta – incepand cu data de 1 ianuarie 2018; sunt precizate totodata o serie de alte elemente care afecteaza planurile de afaceri ale operatorilor din domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *