Pe Valea Carparetului din Sibiu se defriseaza paduri intregi

29 Mar 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email


Alatura-te comunitatii EcoSapiens

Defrisari masive intr-una dintre cele mai frumoase zone din Romania. Pe Valea Carparetului se taie paduri intregi, iar frumusetea zonei tinde sa devina o amintire. Cu toate ca responsabilii exploatarilor forestiere din zona spun ca taierile sunt legale, imaginea este apocaliptica. Sute de stau culcati la pamant, iar linistea dintre vai este curmata de sunetul al drujbelor.
defrisari masive

In urma cu doi ani, partea stanga din padurea de pe Valea Capraretului a fost retrocedata unui Silvic privat, care a inceput sa taie copacii. Padurarii de pe Valea Capraretului care au ingrijit padurea pana la nu mai au cuvinte sa descrie dezastrul din zona.

“Mi-e foarte greu sa zic ca am avut cantonul ani de zile si aproape ca ma taia plansul. Noi n-am taiat niciodata nici pentru canton din marginea drumului… Si-acuma vedeti ce-i..”, a precizat Ioan Muntiu, padurar District Silvic Sibiu.

Localnicii din zona vad zilnic tractoarele si masinile grele care transporta lemnul chiar prin fata caselor lor.

Cu cat inaintezi mai mult in mijlocul padurii, cu atat dezastrul este mai mare. Responsabilii de Ocolului Silvic privat garanteaza ca taierile se fac dupa un plan care se va finaliza cu plantari.

“Exploatarile definitive se fac fie la rasinos, cu preponderenta, fie la in special in masura in care exista regenerare instalata natural”, a declarat Catalin Daniceru, responsabil exploatari forestiere in Ocolul Silvic Privat Valea Oltului.

Cu toate astea, pana acum nu a fost plantat nici macar un copac, iar defrisarile continua.

Sursa: Realitatea TV


Pentru mai multe informatii despre copaci, defrisari masive, exploatari forestiere, foioase, lemne de foc, metalic, ocol, ocol silvic, ocolul silvic, padurar, padurea, paduri, regenerare, retrocedare, sibiu, valea carparetului, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol


Pe Valea Carparetului din Sibiu se defriseaza paduri intregi
27 Mar 2009

defrisari Defrisari masive intr-una dintre cele mai frumoase zone din Romania. Pe Valea Carparetului se taie paduri intregi, iar frumusetea zonei tinde sa devina o amintire. Cu toate ca responsabilii exploatarilor forestiere din zona spun ca taierile sunt legale, imaginea este… Citeste mai departe»



Din cauza taierilor necontrolate, vantul a doborat paduri intregi
24 Mai 2008

Arbori care au rezistat sute de ani zac prabusiti in padurile din jurul Brasovului. Ce a scapat de lama toporului a fost doborat de rafalele de vant. Si asta mai ales in ultimii trei ani. Specialistii spun ca vremea s-a… Citeste mai departe»

Mii de hectare de paduri taiate masiv pe Valea Tulghesului!
29 Apr 2008

Ne taiem padurile, dar altele nu mai plantam la loc! Asa se face ca in ultimii ani sute de mii de hectare au fost rase de pe fata pamanutului. In locul lor au ramas cioturile. In ciuda realitatilor din teren,… Citeste mai departe»

Valea Prahovei. Valea dintre muntii de gunoaie
4 Sep 2008

valea prahovei Demult, Prahova curgea serpuind la vale, grabita spre Dunare, lasand in urma un peisaj unic cel putin in tara. In zilele noastre, cand peturile si pungile de plastic sunt o a doua natura, aceeasi Prahova se scurge chinuita printre muntii… Citeste mai departe»

Se defriseaza Padurea Vlasia
19 Apr 2008

Pe soseaua Bucuresti-Targoviste, DN7, intre Chitila si Tartasesti, in dreptul localitatii Sabareni, se afla Padurea Vlasia care a suferit in ultimii ani defrisari din cauza largirii soselei la 4 benzi. Daca aceste taiari au fost, sa zicem justificate, de curand… Citeste mai departe»

MAFIA U.D.M.R. DEFRISEAZA PADURILE ROMANIEI
13 Feb 2008

Surse din cadrul sindicatelor constituite in sectorul de exploatare a lemnului ne-au semnalat ca politicieni din UDMR cu interese majore in acest domeniu au promovat in Parlamentul Romaniei o noua forma a Codului Silvic, invocind principiul autonomiei agentilor eonomici, care,… Citeste mai departe»

Austriecii isi protejeaza padurile, romanii defriseaza tot mai mult!
5 Mai 2008

De cateva saptamani, urmariti la Pro TV dezastrul produs sub ochii nostri, in muntii Romaniei. A venit momentul pentru o comparatie cu tari in care oameni responsabili au gandit si pus in aplicare legi dure, care impiedica masacrarea padurii. Austria… Citeste mai departe»

Lasa un comentariu
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet?
Alatura-te discutiilor de pe forum.

Stirile zilei Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate

Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancerExpertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»

Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice

Eticheta noua la export: In Romania curge lapte si miere. BioRomania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»

Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate

Păsările Deltei și-au găsit refugiul și adăpostul la munteDaca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012. Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»

Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila

Cercet?torii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nou? tehnic? ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»

Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice

Reabilitare termicaUniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.  Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»

Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale

Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»