Satmarenii nu se inghesuie la dezbaterile publice despre calitatea mediului

Delczeg Szabolcs de la APM a prezentat proiectele de monitorizare a aerului

Agentia pentru Protectia Mediului Satu Mare a organizat miercuri o dezbatere publica despre calitatea aerului in municipiu. Dezbaterea face parte dintr-o serie de intalniri publice derulate pe parcursul a mai multor luni, fiecare cu alta tematica, care au loc atat in municipiul Satu Mare cat si in celelate orase din judet.
Din pacate satmarenii nu s-au aratat prea interesati de acest subiect deoarece doar o persoana s-a prezentat la dezbatere, desi data si locul au fost anuntate in presa.
Au fost prezenti specialisti din cadrul agentiei de la compartimentul de monitorizare a aerului Delczeg Szabolcs, Cosma Marian si Meszaros Geza-sef birou Arii protejate. De asemenea a mai fost prezent Mircea Felician de la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic si Vanatoare, Stefan Dorca de la Administrarea Domeniului Public, consilierul local Nits Janos, Radu Anderco sef birou Relatii Publice din Primaria Satu Mare.
Specialistii de la Agentia de Mediu au prezentat doua prooiecte derulate de aceasta institutie prin care se urmareste monitorizarea calitatii aerului in municipiu dar si la Carei si Halmeu in punctul de trecere a frontierei cu Ucraina.
Astfel am aflat ca in judet exista doua statii automate de monitorizare a calitatii aerului, amplasatate in curtea Colegiului National Ioan Slavici din municipiu si cealalta in Carei, la iesirea spre granita cu Ungaria. Acestea transmit date periodic dupa care lunar se intocmeste o statistica. Cifrele arata media calitatii aerului din municipiu si din Carei. Aflam astfel ca nu avem probleme mari cu poluarea aerulu, media fiind de “foarte bun” spre “excelent”. Acest lucru se datoreaza lipsei de poluatori industriali, singura sursa majora si constanta de poluare fiind traficul auto.
Consilierul Nits Janos considera ca pentru imbunatatirea calitatii aerului pot fi luate mai multe masuri, unele costisitoare cum ar fi centura de ocolire a orasului pentru traficul greu sau mutarea unitatilor industriale in Parcul Industrial Sud ori parcari subterane dar si masuri care constau mai mult in educarea populatiei cum ar fi circulatia pietonala, cu bicicleta sau interzicerea acesului autovehiculelor in centrul vechi al orasului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *