Stratul de ozon, din nou in pericol
Stratul de ozon, din nou in pericol

Oamenii de stiinta au identificat o gaura in ‘scutul’ de hidroxil care inconjoara Pamantul – stratul atmosferic cu rol de purificator natural – gaura prin care trec substante chimice poluante inspre stratosfera, substante poluante care contribuie la distrugerea stratului de ozon, conform unui material publicat pe blogul Geekquinox, informeaza Yahoo!News
Gaura in strat ozon

Stratul protector de ozon – stratul din stratosfera care absoarbe radiatiile ultraviolete daunatoare, provenite de la Soare – are de suferit in diferite regiuni ale sale din cauza substantelor poluante care ajung in atmosfera, potrivit Agerpres.

Oamenii de stiinta au observat recent o accelerare a procesului de distrugere a stratului de ozon. Incercand sa explice acest fenomen, ei au observat o gaura relativ mare in scutul natural de hidroxil – un strat de radicali liberi de hidroxil (OH) aflat in partea superioara a troposferei (stratul cel mai de jos al atmosferei si locul unde se produc toate fenomenele meteorologice).

Acest scut de hidroxil este puternic reactiv si majoritatea substantelor poluante care ajung aici sunt descompuse in substante ce pot fi asimilate apoi de vaporii de apa si se intorc sub forma de ploaie la suprafata Pamantului.

Prin aceasta gaura din scutul OH ajung in stratosfera substante chimice care distrug stratul de ozon. Aceste substante circula direct in sus si afecteaza in prima instanta stratul de ozon de deasupra gaurii din scutul de hidroxil. Apoi ele tind sa se concentreze in zonele polare, unde continua sa afecteze stratul de ozon.

‘Ne putem imagina aceasta regiune ca pe un urias lift care duce direct in stratosfera’, conform Dr.-ului Markus Rex, fizician specialist in atmosfera de la Institutul Alfred Wegener.

Insa cum a aparut aceasta gaura in scutul de hidroxil? Aceasta gaura a aparut pentru ca in troposfera, deasupra zonei tropicale a Oceanului Pacific, exista foarte putin ozon. Ozonul se formeaza in stratosfera sub actiunea luminii solare, dar in troposfera el se formeaza in mod natural din substante chimice organice provenite de la vegetatie, sau artificial, din cauza emisiilor rezultate din arderea combustibililor fosili. Iar cum scutul de hidroxil se formeaza prin reactia chimica cu ozonul, in zonele in care exista foarte putin ozon, atunci si scutul de hidroxil este foarte subtire.

Pe langa substantele chimice are ataca stratul de ozon, aceasta gaura permite mai multor compusi chimici ai sulfului sa ajunga in stratosfera. Acest lucru tinde sa aiba un efect de racire asupra climei terestre, pentru ca sulful reflecta o parte din lumina solara inapoi in spatiu, si poate astfel avea un impact major asupra climei in viitor. Dr. Rex indeamna la prudenta in catalogarea acestui efect de racire in categoria efectelor benefice.

‘Gaura din scutul de hidroxil de deasupra Pacificului reprezinta o noua dovada a complexitatii uriase a proceselor climatice. Inca nu dispunem de toate datele necesare pentru a evalua consecintele unei cresteri a volumului de sulf care ajunge in stratosfera. Astfel (…) trebuie evitate orice manipulari, constiente sau inconstiente ale proceselor din atmosfera pentru ca ar putea avea efecte necunoscute in prezent’, a mai adaugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here