Zgomotul si noxele produse in procesul de fracturare hidraulica pentru exploatarea gazelor de sist

Verzii trag semnalul de alarma ca extractia gazelor de sist a fost aprobata pe sest

Partidul Verde, membru al Verzilor Europeni, si-a exprimat ingrijorarea fata de decizia luata recent de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) de acordare a licentei de explorare si exploatare a gazelor de sist de catre compania americana Chevron, in lipsa unei legislatii referitoare la aceste gaze si fara o dezbatere publica si informare prealabila privind riscurile folosirii unei tehnologii de extractie care este daunatoare pentru populatie si mediu.

In cadrul unei conferinte de presa de la sediul Partidului Verde din 10 februarie, Vicepresedintele Partidului Verde, Georgeta Ionescu, a explicat care sunt riscurile folosirii tehnologiei de „fracking” – fractionare hidraulica, folosind cazul Irlandei, si cu referiri la Franta si Bulgaria vecina, unde aceasta tehnologie a fost interzisa.

„Romanii nu stiu care sunt riscurile folosirii metodei de fractionare hidraulica si ce inseamna aceasta,” a subliniat Georgeta Ionescu, geolog, a anuntat ca Partidul Verde a lansat petitii in acest sens, si a trimis o scrisoare deschisa autoritatilor romane – de la ANRM la cabinetul Primului Ministru si Parlament.  

„Prin extragerea gazelor de sist, guvernul sustine ca se reduce dependenta energetica fata de Rusia, dar cu ce pret si pentru cat timp,” a subliniat la randul sau presedintele Partidului Verde, Ovidiu Iane. In locul unei dezbateri publice pe acest subiect de interes national, „s-a mers intr-o mare liniste, cum se face la noi,” a adaugat Iane.

Totodata, Verzii din Romania se opun intentiei guvernului de privatizare la cererea FMI, a companiilor strategice din domeniul energiei, cum sunt Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Asa cum observa Ovidiu Iane, pe de o parte, guvernul vorbeste despre independenta energetica, iar pe de alta parte vrea sa privatizeze sectoare energetice vitale.

Tragand semnalul de alarma in privinta pericolelor de mediu si pentru populatie al extragerii gazelor de sist prin tehnologia de fractionare hidraulica, presedintele Verzilor din Romania a reiterat intentia partidului sau de a aduce subiectul pe ordinea zilei in dezbaterea publica: „Nu vrem sa avem zone din tara care sa ajunga inutilizabile,” a declarat Ovidiu Iane.

Patidul Verde din Romania, membru al Verzilor Europeni, a fost la randul sau atentionat de partenerii din Bulgaria, care au organizat recent proteste in fata Ambasadei romane de la Sofia, despre pericolul poluarii transfrontaliere.

Un raport al expertilor europeni atrage atentia asupra pericolelor pe care metoda fractionarii hidraulice le prezinta pentru mediu si sanatatea oamenilor, pentru biodiversitate. Expertii propun Parlamentului European adoptarea de urgenta a unei directive pentru activitatea de minerit si reviziuirea altor directive cu referire la apa, depozitarea deseurilor din minerit, zgomot, utilizarea substantelor periculoase, Natura 2000, declararea riscului de accidente si bilantul de mediu, care au o aplicabilitate directa in acest domeniu.

Principalele riscuri pe care le implica aplicarea tehnologiei prin fractionare hidraulica sunt: scoaterea din circuit a unor terenuri viabile (densitatea medie fiind de 6 puturi de foraj pe km patrat, la care se adauga reteaua de conducte pentru transport), riscul de contaminare a terenurilor, poluarea sonora, zgomotul produs de echipamentele de foraj si cele de transport, utilizarea a milioane de metri cubi de apa pentru fiecare foraj, in detrimentul agriculturii (terenurile nu vor mai fi irigate). Precedentele din SUA si alte state arata ca apa freatica si sursele de apa potabila sunt in pericol de contaminare, ca exista un risc seismic asociat, ca sa produca mobilizarea unor substante radioactive, a metanului si a altor substante cu efect de gaze de sera.

Mai multe state din Europa, inclusiv Bulgaria invecinata, au luat decizii impotriva utilizarii acestei metode. Guvernul roman, sustin verzii din Romania, ar trebui sa tina cont de faptul ca Franta a interzis in vara anului trecut aceasta activitate, in acest an Guvernul si Parlamentul bulgar au adoptat masuri asemanatoare, in Germania, in landul Westafalia-Renania de Nord, Parlamentul local se pregateste sa adopte un Moratoriu in acest sens, iar in Marea Britanie, ca urmare a seismelor produse la Blackpool, activitatea este momentan suspendata.

Compania Chevron a anuntat ca detine dreptul de exploatare a gazelor de sist pentru perimetre din sudul Dobrogei, fiind solicitate si in curs de avizare si alte perimetre atat de catre Chevron, cat si de catre alte companii. Prima sonda de explorare va fi instalata in curand in apropierea localitatilor Costinesti, Adamclisi si Vama Veche, zone foarte vulnerabile, atat din punct de vedere al patrimoniului istoric (la Adamclisi) cat si al turismului estival din celelalte doua localitati, unde un numar considerabil de oameni pot fi afectati, scazand, totodata, potentialul economic al acestei zone. Pe lista perimetrelor scoase la licitatie se afla zone din judetele Bihor (inclusiv zona Baile Felix), Arad, Timis, Tulcea, Constanta, fara ca locuitorii sau autoritatile din aceste zone sa fi fost consultate, si fara a exista studii de impact de mediu.

Partidul Verde a transmis recent Autoritatilor centrale, Premierului, Presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Presedintelui ANRM, o Scrisoare deschisa (gasiti textul anexat) prin care atentioneaza asupra pericolelor la care se vor expune cetatenii romani in situatia in care statul roman nu stopeaza proiectul de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice.

Verzii considera ca autoritatile romane fac o grava greseala prin incheierea unui contract cu compania americana Chevron, fara sa fie organizata o dezbatere publica si mai ales, fara consultarea locuitorilor din zonele care vor fi afectate.

 Georgeta Ionescu, Vicepresedinte al Partidului Verde

Ovidiu Iane, Presedintele Partidului Verde

10.02.2012: Biroul de presa al Partidului Verde

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here