Viitorul energiei ieftine: panourile fotovoltaice

Din ce în ce mai multe comune bihorene î?i fac parcuri fotovoltaice
Viitorul energiei ieftine: panourile fotovoltaice

O companie italiana specializata in produse pentru utilizarea energiei regenerabile incearca sa patrunda pe piata locala, in asociere cu cativa craioveni. Ei au povestit de ce este important sa investim in energia regenerabila. Aflati din GdS care este costul pentru ca o familie sa aiba suficienta energie din alte surse.

Investitia in panouri fotovoltaice se face o singura data, dupa care se recupereaza in timp, spun specialistii unei companii romano-italiene infiintate la Craiova, ca o extensie a producatorului din Italia. Giancarlo Tecchio, managerul firmei italiene Pr.En.Al – companie care la noi in tara figureaza sub denumirea Pr.En.Al Ro SRL – a povestit ca a ales sa investeasca in Craiova, in primul rand, pentru ca partenerii sai de afaceri sunt din zona, iar in al doilea rand pentru ca in Dolj casele sunt expuse o mare parte din zi la soare. In al treilea rand, a venit la Craiova pentru ca a observat ca in aceasta regiune a tarii exista foarte multe autorizari pentru furnizori de energie normala si regenerabila, semn ca in aceasta zona a tarii exista un consum mare de energie. Panourile solare fotovoltaice (pentru energie electrica), cele solare termice (care se folosesc pentru apa calda) si alte astfel de produse se fabrica in Italia si se livreaza in mai multe state europene, printre care si Romania. Reprezentantii firmei spun ca ei monteaza panouri pe acoperisuri, adresandu-se atat companiilor, cat mai ales particularilor. Ei sustin ca partea proasta este aceea ca statul roman nu stimuleaza prea mult investitiile in energia regenerabila. „In Italia, panourile fotovoltaice au inceput sa se dezvolte inca din 2001. La ora actuala exista panouri de o putere instalata de 16,5 GW, cu o productie anuala de 18TWh, egala cu 7% din productia de energie a Italiei, dar acest lucru a fost posibil deoarece in Italia exista o schema de suport din partea statului, numita «Contul energia», prin care sunt sprijiniti consumatorii cu bani de la statul italian. Pe timpul verii, in Italia se asigura 25-30% din necesarul de energie cu panouri fotovoltaice“, a explicat Giancarlo Tecchio. Managerul Pr.En.Al a mai spus ca si Germania pune accent pe energia regenerabila, care sa reprezinte 100% din consum in 2050 (energie din panouri fotovoltaice, eoliana, geotermala, biomasa si hidroelectrica). Legislatia europeana ce vizeaza energia prevede ca, pana in 2020, 20% din energia consumata sa fie regenerabila.
La noi este o chestiune de cultura. Cu greu accepta oamenii sa plateasca sume mari de bani din buzunar pentru acest gen de investitie. „Noi intentionam sa schimbam mentalitatea oamenilor, pentru a-i face sa inteleaga ca ei nu fac o cheltuiala montandu-si panouri solare fotovoltaice, ci fac o investitie“, a declarat Andra Cicea, reprezentanta firmei din Craiova.

Cat costa sa folosesti energia regenerabila

Chiar daca ne gandim ca investitiile in energia regenerabila sunt investitii pentru viitor, cine doreste sa achizitioneze de pe acum panouri fotovoltaice si panouri solare pentru energie termica trebuie sa scoata din buzunar destul de multi bani. De exemplu, o familie de patru persoane are nevoie de o instalatie cu o putere instalata de 3KW. Pentru energie electrica, investitia este de 7.500 de euro, cat costa panourile fotovoltaice integrate in acoperis, care sa aiba o putere de 3 KW (panourile sunt pe baza de siliciu). Pentru a produce apa calda, panourile solare termice necesare tot pentru o familie de patru persoane costa intre 3.000 si 5.000 de euro, pentru o instalatie completa.
Investitia se recupereaza in cativa ani, pe cand consumul de energie electrica/termica in forma clasica inseamna doar costuri, luna de luna. In ceea ce priveste panourile solare termice, o instalatie standard presupune un boiler de 300 de litri. In vara, instalatia ar asigura necesarul de apa calda al unei familii cu patru membri, pe cand din octombrie si pana in martie, instalatia are nevoie de o minima integrare, cu o alta sursa de energie, care poate fi centrala pe gaz. Panourile solare, fie ca este vorba despre cele fotovoltaice, fie ca este vorba de unele pentru incalzirea apei produse si montate de Pr.En.Al, au o garantie de 25 de ani, iar dupa aceasta perioada, randamentul lor este de 80%, spune italianul.

Se pot pune panouri si pe blocuri

Daca, in principal, panourile fotovoltaice se monteaza pe acoperisurile caselor, reprezentantii companiei citate spun ca se pot pune si pe blocuri, dar consumul nu poate fi suficient pentru toti locatarii.
Pentru o familie este nevoie sa se monteze panouri cu siliciu pe o suprafata de 5-7 metri patrati. Dar pe acoperisul unui bloc, spatiul este limitat. Se pot monta panouri, dar fiecare familie va avea mai putina energie electrica decat necesarul.

Energia pamantului se poate folosi cu succes
Din randul energiilor regenerabile face parte si cea geotermala. Este vorba despre un transfer de energie. „Daca afara sunt -4 grade Celsius, cum este temperatura astazi in Craiova, la patru metri sub pamant este o temperatura constanta de +14 grade. Pentru o instalatie geotermala este nevoie de o pompa de caldura si niste tuburi, care sa transfere temperatura din pamant in casa, pe timpul iernii, si invers, pe timpul verii, cand afara sunt 40 de grade, iar in pamant este temperatura constanta. In geotermie, cu 1 KW de energie electrica se obtin 5 KW de energie termica. Acei 4 KW in plus ni-i da pamantul“, a explicat Giancarlo Tecchio. O astfel de investitie depinde de eficienta energetica a cladirii si costa intre 10.000 de euro si 30.000 de euro, in functie si de tipul de sol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *