Aceasta actiune este pregatita de Primaria Brasov impreuna cu Agentia pentru Managementul Energiei si Protectia Mediului Brasov – ABMEE si Agentia Protectia Mediului Brasov. Scopul actiunii este acela de a sensibiliza autoritatile si cetatenii asupra impactului pe care il au traficul rutier si activitatile cotidiene asupra calitatii aerului din municipiul Brasov.
Si anul acesta, brasovenii sunt invitati sa circule pe jos sau cu bicicleta. Asta inseamna ca ei vor trebui, pentru o zi, sa renunte la autoturisme, in cadrul actiunii numite „O zi fara masina”.
Pe data de 22 septembrie, circulatia autoturismelor va fi interzisa in centrul orasului Brasov intre orele 10.30 si 18.30. O actiune similara a fost organizata si anul trecut la Brasov, ocazie cu care primaria a realizat un mic sondaj, cu scopul de a afla care este opinia brasovenilor despre incercarea de diminuare a poluarii cu noxe auto.
La evaluarea chestionarelor s-a constatat ca 58 la suta din cetateni considera ca poluarea produsa de traficul rutier reprezinta o problema grava. In ceea ce priveste utilizarea bicicletelor, 77 la suta din brasoveni, din totalul celor intervievati, au spus ca le-ar folosi daca ar fi amenajate piste speciale, iar 82 la suta au marturisit ca ar fi dispusi sa merga pe jos daca in acest fel s-ar imbunatati calitatea aerului.
Iasiul a fost primul
Astfel de initiative au fost si in alte orase ale Romaniei. Prefectura Bucuresti si Agentiile Nationala, Regionala si Locala pentru Protectia Mediului au organizat in Capitala, in perioada 16-22 septembrie 2006, manifestarea intitulata „O zi fara masina ta”, in cadrul careia s-au desfasurat mai multe actiuni de constientizare a populatiei asupra necesitatii schimbarii climatului.
Astfel ca bucurestenii s-au bucurat de o saptamana de evenimente dedicate activitatilor de intretinere a spatiilor verzi, actiuni educative privind protectia mediului, intreceri sportive si concursuri tematice. Si la Iasi se organizeaza, de sase ani consecutiv, actiunea „In orasul meu, o zi fara masina”.
De altfel, Iasiul a fost primul oras din Romania care a demarat aceasta actiune, manifestarea bucurandu-se de apreciere in randul populatiei. Initiativa declararii unei zile anuale pentru lupta impotriva poluarii provocate de autovehicule si de sensibilizare a populatiei asupra riscului aparitiei bolilor respiratorii ca urmare a noxelor emanate de tevile de esapament ale masinilor a fost luata la inceputul anilor „90 de mai multe comunitati locale din Europa.
Citeste articolul Actiunea „O zi fara masina” indeamna la mersul pe bicicleta integral in Adevarul