Sute de animale rare aduc vanatorii din strainatate intr-un parc special. La marginea judetului, Directia Silvica Timis detine un parc unic, iar statul isi rotunjeste veniturile prin turism cinegetic.
5.000 de euro costa distractia in baza de vanatoare a Directiei Silvice Timis de la Sarlota. Sute de mistreti, cerbi lopatari si mufloni stau intr-o rezervatie de 1.000 de hectare intr-o baza unica pe continent, astfel ca simpla crestere si exploatare a animalelor salbatice aduce luna de luna venituri frumusele la bugetul de stat. In plus, institutia mai contribuie cu bani si prin vinderea de lemn din padurile dese, insa pentru profit, in ultimii ani s-au facut investitii serioase in zona.
Complexul din comuna timiseana Sarlota atrage an de an zeci de vanatori straini, majoritatea din Germania, care vin in tara noastra pentru a-si imbogati colectia de trofee. „Turismul cinegetic merge tot mai bine, iar vanatorii se intorc an de an. Noi ii luam direct de la aeroport, ii cazam intr-o vila a institutiei, dupa care le prezentam intregul complex. Satisfactia cea mai mare e cand oamenii ajung sa ofere referinte bune despre noi. Prin intermediul acestor salbaticiuni, judetul Timis e fruntas si a ajuns un exemplu pentru celelalte directii silvice”, a explicat Danut Preda, inginer silvic la complexul din Sarlota.
Pe langa vanatori, exista si o serie de turisti care se multumesc sa pozeze animalele si sa le publice pe o serie de site-uri, care creeaza o imagine buna tarii noastre.
Complexul de la Sarlota a prins viata, din nou, in urma cu sapte ani, cand statul a cumparat 15 mufloni pentru a salva specia de la disparitie din tara noastra. Investitia s-a ridicat la 15.000 de euro, iar in prezent, pe cele 1.200 de hectare, traiesc 100 de mufloni. „A fost un proces extrem de complicat ale carui roade se vad doar in prezent”, spune inginerul silvic Marius Casaleanu.