Alba Iulia este una din primele municipalitati din tara care mizeaza la scara mare pe energia alternativa. Autoritatile spera sa faca o economie anuala de aproximativ 50.000 euro, adica peste doua miliarde de lei vechi, bani platiti pentru energie electrica, dupa ce vor monta panouri fotovoltaice la patru cladiri publice din municipiu.
Imobilele in care functioneaza Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, Caminul pentru Persoane Varstnice, Centrul de Zi pentru Varstnici si Directia Programe din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia au fost incluse intr-un proiect, care ar urma sa le asigure independenta din punctul de vedere al energiei electrice.
Proiectul a fost depus spre finantare in cadrul Programului Operational Sectorial, pe domeniul de interventie „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”.
Acesta se afla in ultima faza a evaluarii, trecand cu brio de primele etape, raspunsul final referitor la acceptarea spre finantare urmand sa fie dat in cursul lunii viitoare.
Valoare totala, aproape noua milioane de lei
Proiectul are o valoare totala de peste 8,8 milioane lei si presupune amplasarea a peste 1.700 de panouri fotovoltaice, care vor produce cel putin 257 Kw energie electrica, suficienta pentru buna functionare a celor patru imobile.
Interesant este ca Primaria Alba Iulia a reusit sa plateasca o suma foarte mica si pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si a proiectelor tehnice, acestea fiind realizate in cadrul altui proiect cu finantare europeana, „Dobandirea sustenabilitatii energetice a regiunilor periferice din Europa – ASPIRE”, proiect care a inclus noua comunitati locale din noua tari (Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Italia, Republica Ceha, Spania, Estonia, Letonia, Romania).
Alba Iulia a platit, ca si cofinantare in acest proiect, mai putin de 12.800 de euro, suma contra careia „s-a ales” cu documentatiile tehnico-economice, pe baza carora a aplicat pentru noul proiect, dar si cu mai multa expertiza in urma intalnirilor cu ceilalti parteneri ai proiectului.
„Proiectul depus pe POS va fi castigat”
Seful Serviciului Elaborare Proiecte Comunitate din cadrul Primariei Alba Iulia, Nicolaie Moldovan, s-a declarat increzator ca proiectul depus pe POS va fi castigat, experienta acestui serviciu in castigarea de proiecte europene indreptatindu-l sa fie optimist.
„Daca totul merge bine, pe termene, in iunie deja putem sa implementam proiectul. Dupa ce facem licitatiile, in toamna putem deja sa incepem montarea panourilor, insa pentru toate cladirile vor fi functionale in cursul anului viitor”, a sintetizat Nicolaie Moldovan pasii urmatori ai proiectului.
Primarul Mircea Hava a declarat ca, pronind de la acest proiect si de la ceea ce specialistii primariei au invatat in cadrul proiectului ASPIRE, va fi demarata elaborarea unei strategii in domeniul energiei la nivelul judetului, in colaborare cu Consiliul Judetean si Agentia Locala a Energiei Alba.
Sursa: Evenimentul Zilei