Comisarii Garzii Nationale de Mediu din cadrul Comisariatului Judetean Iasi au efectuat 1.632 controale, din care 426 controale in domeniul ariilor protejate, habitatelor naturale, biodiversitatii si biosecuritatii, si 1205 in domeniul controlului poluarii, in cursul anului trecut. In urma verificarilor efectuate, au fost aplicate persoanelor fizice si juridice din judet 115 amenzi in valoare de 424. 820 lei. Aceste controale au fost efectuate in baza planului anual de control, care au constat atat in inspectii planificate, cat si neplanificate. Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru incalcarea prevederilor legale in domeniul protectiei mediului. Astfel, in primele 6 luni ale anului precedent au fost sanctionate cu amenzi in valoare de 305.610 lei persoanele fizice si juridice, care nu au respectat normele de protectie a mediului.
Printre firmele din Iasi care au primit amenzi, se afla: SC Lescaci SRL din Satu Mare, si SC Giutro SRL, care au primit amenzi in valoare de 30 000 lei fiecare, pentru lipsa actelor de reglementare. O alta firma amendata anul trecut este SC Citadin SA, care a fost sanctionata cu 15.000 lei pentru nerespectarea obligatiei de a se supune procedurilor si cerintelor legale in vederea prevenirii si reducerii impactului asupra aerului inconjurator. Mai multe unitati administrativ-teritoriale au fost amendate anul trecut pentru depozitarea deseurilor in locuri necorespunzatoare. Primaria din Comarna a primit o amenda in valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea regimului deseurilor, dar si cea din Probota, care a fost sanctionata cu 15.000 lei, pentru ca nu a actionat pentru refacerea mediului.