Primariile care nu au amenajat suficiente parcuri in interiorul oraselor vor fi sanctionate de guvern
Ministrul Attila Korodi a prezentat, ieri, de Ziua Pamantului, lista cu primariile care n-au depus planurile pentru crearea de spatii verzi pana la sfarsitul lunii ianuarie, asa cum prevede legea. Din cele 306 localitati urbane care trebuiau sa respecte ordonanta de urgenta privind spatiile verzi, 87 de administratii locale nu au facut acest lucru. Amenzile primite de catre edili vor fi platite insa de la bugetele locale, adica de catre contribuabili.
Ordonanta invocata de Korodi, OUG 114/2007, pune in aplicare o directiva europeana prin care li cere primariilor sa faca un plan conform caruia fiecare locuitor sa beneficieze de 20 mp de spatiu verde pana in 2010 si de 26 mp pana in 2013. „Nu pot sa nu-mi exprim nemultumirea fata de lipsa de implicare a unor autoritati locale din Romania in chestiunea spatiilor verzi, atat de necesare pentru mediu si sanatate publica”, a declarat ministrul.
Judete intregi fara verdeata
Primariile care nu s-au interesat de spatiile verzi sunt atat resedinte de judet, cat si orase foarte poluate, precum Copsa Mica. Nici in Capitala, situatia spatiilor verzi nu e prea buna, sectoarele 1, 3 si 6 nedepunand niciun fel de propunere pentru crearea de noi spatii verzi. Exista judete precum Teleormanul, in care edilii oraselor mari, ca Alexandria, Videle sau Turnu Magurele, n-au auzit de legea pentru spatii verzi. Aceeasi situatie se intampla si in judetul Neamt, unde edilii din Piatra Neamt, Roman si Targu Neamt nu s-au ingrijit de spatiile verzi.
Amenzile maxime: 60.000 lei
Amenzile prevazute de lege sunt cuprinse intre 30.000 si 60.000 de lei, bani care vor fi platiti de la bugetele locale, pentru ca legea nu prevede sanctionarea personala a primarilor care nu-si fac treaba. „Am facut publica lista pentru ca vrem ca opinia publica sa preseze primariile, iar noi sa nu fim nevoiti sa dam amenzi pe care tot contribuabilii le vor achita”, a precizat ministrul mediului. Edilii care n-au depus proiectele mai au posibilitatea sa trimita planurile pentru spatii verzi catre agentiile de mediu locale. Din acel moment, ele nu vor mai fi amendate.
Fonduri pentru extinderea parcurilor
Potrivit Programului natio-nal de imbunatatire a calitatii mediului, anul acesta pot obtine finantari si localitatile mai mici, unde populatia este intre 25.000 si 100.000 de locuitori. Pentru acestea, suma maxima pe care o pot solicita va fi de 1,5 milioane de lei. Cea mai mica suma o pot obtine localitatile care au minimum 3.000 de locuitori, adica 250.000 de lei.
In formularul de finantare, care se gaseste pe site-ul Ministerului Mediului, pot fi incluse si cereri pentru lucrari diverse, precum araturi de plantare, defrisari selective, decopertari, aport de material pamantos sau chiar pentru WC-uri ecologice.
La Ministerul Mediului exista Ghidul de Finantare, aprobat prin ordinul ministrului mediului si dezvoltarii durabile, care arata cum pot autoritatile locale sa solicite, pe langa fonduri nerambursabile pentru infiintarea de noi parcuri, si sume importante pentru extinderea si reabilitarea parcurilor existente. In total, fondurile puse la dispozitia autoritatilor locale pentru parcuri in anul 2008 sunt de aproximativ 60 milioane de lei.
Sursa: Adevarul