Apicultorii pot primi un sprijin din partea UE pentru conversia catre sistemul ecologic din fondurile totale alocate de UE agriculturii ecologice.
Conform Ministerului Agriculturii, anul trecut apicultorii din sistem au beneficiat de 378.000 de euro din cele 3 milioane de euro alocate agriculturii ecologice din Romania, dar Guvernul a solicitat la Bruxelles o majorare a acestei sume cu inca un milion de euro.
Datele furnizate de Ministerul Agriculturii arata ca numarul apicultorilor romani aflati in conversie sau certificati ecologic a inregistrat o crestere de la 867 in 2010 la 927 anul trecut, in timp ce numarul familiilor de albine a ajuns anul trecut la 106.525 fata de 98.100 de familii de albine in 2010. Cei mai multi producatori in sistem sunt in Mures – 104, cu 14.000 familii de albine si in Brasov – 11.500 familii. Intrarea in sistem ecologic presupune respectare unor reguli stricte si certificarea ulterioara a stupilor, familiilor de albine si a productiei de catre un organism de certificare acreditat. Calitatea mierii si a produselor apicole certificate in agricultura ecologica este strins legata de tratamentele aplicate stupilor, de calitatea mediului, dar in egala masura de conditiile de extractie, de prelucrare si de depozitare a produselor apicole. Mierea ecologica trebuie sa contina pe eticheta logo-ul comunitar, frunza dar si codul tarii de unde provine, iar preturile sunt de regula cu 20 pina la 100% mai mari decit mierea obtinuta in sistem conventional.
Romania exporta 80% din productia de miere obtinuta in sistem ecologic, principalele piete fiind Germania si tarile nordice. Pentru 2011se estimeaza o productie de miere obtinuta in sistem ecologic cu cel putin 5% mai mare decit in 2010, in conditiile in care a crescut atit numarul producatorilor inregistrati in sistem, cit si numarul de familii de albine.