Adoptii Caini
100 de timisoreni se prezinta lunar la spital, dupa ce au fost muscati de caini pe strazile din Timisoara, mai ales in zonele periferice, circula, oficial, peste 8.500 de caini vagabonzi. Din ultimul recensamant al populatiei canine din Timisoara, efectuat de municipalitate, a rezultat ca in oras exista 33.100 de caini, iar un sfert sunt fara nici un stapan.
Aproximativ 9.800 de caini au fost identificati in gospodariile individuale ale cetatenilor, 6.200 fiind inscrisi in asociatii chinologice. Alti 10.000 de caini se afla in grija asociatiilor de locatari, care ii si hranesc. Acest lucru nu inseamna, insa, ca aceste animale sunt tinute inchise si nu pot musca trecatorii. Aproape 5.000 de patrupezi se mai afla in intretinerea institutiilor, intreprinderilor sau la societatile comerciale.
“Din cauza fenomenului de migrare a cainilor fara stapan dinspre zonele periferice ale municipiului si a extinderii continue a orasului, s-a estimat existenta unui numar de 10.000 de caini fara stapan”, a precizat primarul Gheorghe Ciuhandu. Conform datelor obtinute de la Dorin Vancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase “Victor Babes” Timisoara, la acest spital se prezinta lunar circa 100 de persoane muscate de caini. Municipalitatea are un contract cu o firma de ecarisaj, iar in oras exista si asociatii care au in supraveghere aceste animale, le duc la adapost si apoi le dau spre adoptie celor interesati.
Pentru anul in curs, municipalitatea vrea sa amenajeze canise, adica locuri speciale pentru animalele de companie, precum si cosuri speciale pentru caini. Municipalitatea a identificat, pana acum, noua locuri pentru amenajarea acestor canise in diferite zone din oras.

Sursa: Romania Libera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here