Agitatie mare sambata dimineata, la Bazinul Olimpic din Oradea. O multime de biciclisti, amatori si profesionisti din toata tara si din strainatate s-au aliniat la start pentru a participa la mega maratonul pentru biciclisti, organizat de Asociatia Sportiva ProBikers Bihor, menit sa atraga atentia asupra unui mod de viata sanatos si sportiv, dar si indemnand prin gestul lor la folosirea bicicletei in pofida mijloacelor de transport poluante.
Cu muzica in boxe, intr-o atmosfera ca-ntre prieteni, echipati in simple haine sport ori cu costume speciale si cu biciclete care mai de care, participantii s-au adunat la Bazinul Olimpic la ora 10, asa cum era anuntat initial, dar, pentru ca oamenii tot veneau iar la un moment dat organizatorilor nu le-au mai ajuns numerele de ordine, startul a fost amanat cu o jumatate de ora.
„In total, la cele doua categorii, profesionisti si amatori, s-au inscris 139 de participanti, cu varste intre 16 si peste 60 de ani. Pe traseul cel mic, de 35 de kilometri, parcurs de amatori, sunt 96 de concurenti, iar pe traseul lung, de 80 de kilometri, pentru profesionisti sunt 43. Participantii vin din toata tara, mai ales din Arad si Timisoara, iar peste 20 de oameni au venit si din Ungaria. Sunt si foarte multi oradeni, cam 70%”, a declarat BIHOREANULUI organizatorul evenimentului Mircea Craciun.
Energici si binedispusi, intai, au pornit participantii la categoria „elite”, iar la aproximativ 10 minute dupa a fost randul amatorilor (categoria „race”) sa se alinieze la start.
Pornind din fata Bazinului Olimpic, traseul parcurs de concurenti trece prin padurea Saldabagiu, Podgoria, Ineu, Balaia, Burzuc, Susturogiu, Sisterea, Cetariu, Paleu, Saldabagiu de Munte si Podgoria, finish-ul fiind tot in fata Bazinului Olimpic. Premierea participantilor este programata sambata dupa amiaza in jurul orei 15.
Evenimentul, realizat in colaborare cu Politia Bihor, face parte dintr-o serie de manifestari organizate de Ziua Pamantului. Duminica, chiar de Ziua Pamantului, Asociatia Probikers continua sa promoveze miscarea printr-un nou mars Critical Mass. Biciclistii vor porni de la 18.30 din Parcul Magnoliei si vor ajunge pana in fata Primariei, unde vor ridica bicicletele deasupra capului, in semn de protest fata de lipsa pistelor de biciclete. Traseul parcurs este: Parcul Magnoliei – str. Transilvaniei – B-dul. Dacia – P-cul Petofi – str. Republicii – B-dul G-ral G. Magheru – str.Independentei – Primaria Mun.Oradea (ridicarea bicicletelor) – str.T.Vladimirescu – str. Principatelor Unite – str. Calarasilor – B-dul Decebal – str C.Coposu – str.Transilvaniei – P-cul Magnoliei.
In aceeasi zi, de la ora 15, pentru a incuraja voluntariatul pentru mediu, Probikers si Administratia Bazinala de Apa Crisuri vor planta 20 de pomi pe marginea unei portiuni din pista de biciclete de pe Crisul Mic (Episcopia, intersectia cu strada Matei Corvin). Este vorba de pomi din familia juglas nigra (nucul negru), care in sase ani pot atinge sapte metri in inaltime.
Organizatorii ii invita pe toti cei interesati sa li se alature.