Directorul comercial din cadrul Romsilva, Gheorghe Mohanu, explica cum gunoaiele din zonele turistice au transformat ursii bruni, protejati de lege, in niste fiare care ataca locuitorii din apropierea habitatelor naturale ale animalelor.Gheorghe Mohanu spune ca avem cei mai multi ursi bruni din Europa, dupa Rusia, dar autoritatile n-au solutii viabile pentru a ocroti specia, fara sa ameninte populatia.
„Adevarul”: Mutam ursii bruni din zone protejate in locuri unde vanarea lor este permisa, cum a fost cazul ursilor din apropierea Sinaiei. In loc sa-i omoram, de ce nu-i dam tarilor unde specia este pe cale de disparitie?
Gheorghe Mohanu: „Pentru ca nu vor. Tari in interiorul carora se gasesc habitate de ursi bruni, ca Franta, Italia, Elvetia sau Austria, nu-si pun problema repopularii acestora. In Alpii francezi, de exemplu, numarul ursilor bruni s-a diminuat la nici zece exemplare, dar nici nu vor altii. Sunt periculosi pentru cresterea animalelor, dar mai ales pentru oameni.
Turismul dezorganizat din habitatul ursilor le-a schimbat comportamentul. In golful alpin, efectivul de ierbivore domestice scade pe an ce trece. Pajistile montane erau pline de bovine, acum e plin de turisti. Noi avem in jur de 7.000 de exemplare de ursi bruni, lucru care ne claseaza pe locul doi in Europa, dupa Federatia Rusa.
Si la noi in tara ursii au devenit periculosi pentru ca dezvoltarea turismului le-a deviat comportamentul. Exista multe zone turistice unde administratorii restaurantelor nu-si gestioneaza cum trebuie deseurile, iar mirosul de resturi de mancare ii atrage pe ursi, care coboara din padure, existand riscul de a ataca turistii.”
Primarul Sinaiei considera ca relocarea ursilor bruni nu reprezinta o solutie pe termen lung. Ca alternativa, el a pus problema construirii unui parc de ursi. Este o solutie viabila?
Banuiesc ca primarul acesta se gandeste la amenajarea unui fel de gradina zoologica doar pentru aceste animale. Nu-l inteleg, pentru ca, din punctul meu de vedere, nu este deloc o solutie buna.
In primul rand, nu e normal sa tii ursii in captivitate, mai ales ca acest lucru necesita cheltuieli mult mai mari fata de costul mancarii pe care le-o administram in habitatele lor naturale. In al doilea rand, la cei circa 7.000 de ursi pe care-i avem… nu putem transforma Romania doar in tarcuri de ursi, nu?
Dar nici nu este normal sa impuscam haotic ursii bruni, care sunt protejati prin lege. In aceste conditii, cum poate fi rezolvata problema?
Singura solutia viabila este educatia localnicilor si a turistilor. In ultimii ani, vizitatorii unor situri naturale in care se afla habitate de ursi bruni au deranjat animalele, inclusiv din barloguri, in timpul hibernarii.
Din acest motiv, trebuie ca administratorii acestor zone sa aiba grija ca turistii sa respecte traseele de deplasare. Foarte important este, de asemenea, ca vizitatorii zonelor de munte sa se multumeasca sa admire animalele de la o anumita distanta. Foarte multi se apropie si incearca sa-i ademeneasca cu paine sau cu alte alimente.
De curand, Ministerul Agriculturii a preluat 42 de fonduri de vanatoare din cele pe care le gestiona Romsilva. Cate astfel de fonduri detine Romsilva?
Noi gestionam 527 de fonduri de vanatoare, dar pana in anul 2012 vrem sa renuntam la cel putin 100 din ele. In prezent, gestionam 28% din totalul suprafetei de aproape 22 de milioane de hectare unde avem specii de vanat. Interesul nostru e profitul, Romsilva fiind o institutie ce se autofinanteaza.
Gestionarea fondurilor cinegetice nu este un hobby pentru noi, asta fac pasionatii de vanatoare. Eu ma gandesc, in primul rand, la eficienta economica si din ce bani dau salarii, sunt nevoit sa finantez din alte fonduri peste 20% din suprafata de fonduri cinegetice pe care o gestionez.
Nu mi se pare normal sa iau bani din urma activitatii de exploatare a lemnului si sa-i aloc vanatorii. In plus, pe langa organizarea activitatii de vanatoare si hrana pe care o punem la dispozitia animalelor, cheltuielile se maresc odata cu platirea tarifului anual de gestionare la stat, care difera in functie de numarul aprobat de animale care pot fi vanate in fiecare sezon de vanatoare.
Deviere de comportament
Ursii bruni coboara din habitatele lor naturale pentru ca sunt ademeniti de mirosul resturilor de mancare si a celorlalte deseuri pe care restaurantele nu le gestioneaza corect, devenind periculosi pentru turisti.
Sursa: Adevarul