Resursele generoase de petrol si gaze naturale sunt emblema Azerbaijanului. Profitul asigura, pe de o parte, schimbarea la fata a capitalei, iar pe de alta parte starneste ingrijorarea organizatiilor de mediu.
Traditia industriala a tarii s-a format la inceputul secolului al XIX-lea, cand Azerbaijanul era cea mai dezvoltata zona economica a URSS, asigurand 5% din valoarea produsului brut al intregii industrii. In ultimii 150 de ani, din solul azer au fost extrase peste 1300 de milioane de tone de petrol. Atragerea investitiilor straine a fost principalul obiectiv al statului dupa reobtinerea independentei, in 1991. A fost atins trei ani mai tarziu, in septembrie 1994, odata cu semnarea asa-numitului Contract al Secolului, parafat de 33 de companii din 14 tari. Valoarea totala se apropie de 7 miliarde si jumatate de dolari.
Totusi, economia ca intreg nu a beneficiat cum ar fi fost de asteptat de pe urma acestei afaceri – noteaza analisti BBC, care fac profilul tarii.
Dintr-un nou episod al Marturiilor despre Lume, aflam cum a devenit Azerbaijanul una dintre cele mai poluate zone ale lumii.
Orasul Negru isi schimba fata
In centrul Baku, toate orele sunt de varf. O calatorie cu taxiul pe stradutele stramte e o proba a rabdarii. Soferul nu vorbeste limbi straine, nu cunoaste adrese si nu stie sa citeasca harti. Majoritatea regulilor de circulatie sunt ignorate.
Cele peste 40 de grade ale desertului, amestecate cu praf fin, gaze de esapament si miors de petrol pot fi o incercare pentru turistii sensibili.
Petrolul reprezinta acum 98% din exporturi si are un efect imediat asupra mediului: fie ca e vorba de calitatea aerului sau culoarea marii, care nu mai e folosita de mult ca bazin de inot, ci ca platforma industriala. Azerii s-au obisnuit, dar strainii se plimba pe mal doar cand nu bate vantul dinspre mare – imi spune un vanzator de dulciuri: „Pentru voi, miroase a petrol; pentru noi, a profit“
A inceput cu fratii Nobel
Telman Zeynalov e presedintele Centrului Independent pentru Prognoze Ecologice, unul dintre cei mai reputati activisti pentru mediu din tara, recunoscut pe plan international: „Azerbaijanul e prima tara producatoare de petrol din lume. Era la jumatatea secolului al XIX-lea cand celebrii frati Nobel au fondat o companie de exploatare aici. In vremea aceea nu prea exista preocupare pentru mediu – singura grija era profitul. Era prin 1867, se producea primul petrol, beneficiarii se gandeau la beneficii, nu la efectele pe termen lung. Aceeasi abordare a fost si in timpul Uniunii Sovietice: exploatari agresive in tot mai multe zone. Rezultatul e ca acum avem 35.000 de hectare de teren poluat cu petrol. E cea mai mare contaminare din lume.“
Au fost, asadar, zeci de ani in care nimeni nu s-a gandit la bani. Ce s-a intamplat dupa destramarea URSS?
„Dupa prabusirea URSS, toate aceste probleme au ramas in seama Azerbaijanului. Dar sa nu uitam ca in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, cea mai mare parte a consumului de petrol a fost produsa in Azerbaijan. Cred ca asa cum in timpul razboiului, toata lumea a beneficiat de acest petrol, tot asa ar trebui ca toata comunitatea internationala sa contribuie la curatarea zonelor poluate. E cumva greu de inteles cum aceasta mostenire a fratilor Nobel e cheltuita pentru niste premii oferite cateodata unor personalitati discutabile – dar asta nu e treaba mea… Totusi, ar fi mai logic daca o parte din averea asta ar fi folosita pentru a curata mizeria de aici. E ce a ramas in timp ce isi construiau afacerea. Din pacate, nu exista initiative internationale pentru a rezolva problemele de mediu, desi asa ar fi normal.“
Telman Zeynalov e de parere ca poluarea din tara lui e cadou de la fratii Nobel si e convins ca si comunitatea internationala ar trebui implicata in curatarea poluarii. Nu e naiv, insa. Stie ca cel mai probabil Azerbaijanul va trebui sa isi rezolve singur problema.
AzRIP – ajutor de la Banca Mondiala pentru agricultori
Poluarea suprafetelor intinse de teren a afectat agricultura din multe zone. Pe de alta parte, investitiile s-au concentrat la Baku. In vreme ce capitala tine pas cu tehnologia si e un santier in continua schimbare, satele azere sunt rupte de dezvoltarea economica a tarii. In cele mai multe comunitati mici nu exista drumuri asfaltate; nu scoala, nu dispensar, nu locuri de joaca. Satele celei mai bogate tari din Caucaz sunt la fel de izolate si lipsite de posibilitati ca cele din statele vecine sarace. Profitul afacerilor petroliere nu ajunge la tarani. Pentru dezvoltarea comunitatilor rurale, Guvernul de la Baku a contractat un imprumut de la Banca Mondiala. Programul AzRIP – Azerbaijan Rural Investment Program – a inceput in 2005 si se incheie anul acesta. Se adreseaza comunitatilor cu minim o mie de locuitori, dar nu mai mult de 10 mii – imi spune directorul de program, Subhan Asgarov:
„Scopul principal al acestui program este de a imbunatati calitatea vietii oamenilor de la tara prin modernizarea infrastructurii. Ii implicam direct, astfel ca programul devine un training pentru oameni obisnuiti sa astepte totul de-a gata ori sa se complaca in saracie, pentru persoane care nu isi cunosc drepturile, care nu sunt obisnuite sa aiba initiativa. Scopul principal nu e sa le facem drumuri si scoli, ci sa construim o societate civila, sa ii invatam ce inseamna o comunitate. Cand plecam noi, trebuie sa aiba incredere in fortele lor, sa stie sa isi rezolve singuri problemele, sa administreze proiectele incepute impreuna.“
Departe de luxul capitalei, agricultura e singura sansa a oamenilor care traiesc la pragul saraciei. E o sursa de hrana, in primul rand, si poate aduce un mic profit in cazul fermelor bio – un concept destul de putin raspandit deocamdata in Azerbaijan. Solul arid si poluarea i-au descurajat insa pe azeri. Nu mai cred cu usurinta in proiecte de viitor. Mai ales in cele pe care trebuie sa le cofinantaze cu 10%:
„Cauam cele mai sarace comunitati cu cea mai mare vointa de implicare. Participarea lor nu trebuie sa fie in bani, pot la fel de bine sa munceasca in cadrul proiectului. Sunt o gramada de sate sarace, dar in care oamenii nu vor sa se implice, nu vor sa muneasca, nu sunt interesati sa fie formati, nu coalizeaza… Nu putem sa ii implicam fortat. Asa ca ii alegem pe cei care vor sa primeasca ajutor. Ei trebuie sa comunice care le sunt prioritatile si in ce proiecte vor sa investim impreuna. In felul asta devin responsabili si suntem siguri ca vor administra bine ceea ce construim impreuna“
Proiectele finantate de Ministerul Agriculturii includ reconstructia drumurilor, refacerea scolilor, amenajarea unor mici ferme sau asigurarea unor surse de apa potabila. Au beneficiat pana acum de programe in cadrul AzRIP un sfert dintre comunitatile rurale: 600 de sate. Un nou imprumut de la Banca Mondiala va permite extinderea programului cu inca 5 ani, acoperind alte 600 de comunitati. De fiecare investitie trebuie sa beneficieze obligatoriu minim 50% din populatia comunitatii.
Afaceri miniere corupte
Exploatarile miniere sunt o problema in Azerbaijan, la fel ca in alte tari ale Caucazului – imi spune jurnalista de investigatii Khadija Ismayl. A scris recent despre o mina de aur care polueaza o parte a tarii si in care ar fi implicate fiicele presedintelui tarii.
„Am lucrat la aceasta ancheta impreuna cu niste colegi jurnalisti. E vorba de o companie minera la care fetele presedintelui tarii au o parte din actionariat – in jur de 11 procente. Asta a fost prima parte a investigatiei, pentru ca aici nu ai voie sa vorbesti despre afacerile familiei prezidentiale si nu ai acces la informatii de acest fel. In ce priveste ingrijorarile legate de mediu, investigatia noastra e in curs. Am prezentat deja un prim reportaj. Colegul meu Babek Bechir a fost la Gadabay, unde oamenii s-au plans ca exista scurgeri de la compania miniera intr-un rau din apropiere. Toate oile care au baut apa de acolo au murit. Am scris despre asta, am cerut Ministerului Mediului sa verifice, dar problema a fost ca oficialii de la Guvern s-au dus sa verifice dupa nu stiu cate saptamani. Exploatarea se face cu cianuri, care odata deversate in apa se evapora dupa un timp, se descompun – iar apa se curata. In fine, chiar Ministrul Mediului a venit in emisiunea mea si a declarat ca totul e in regula, ca testele arata ca nu exista poluare, ca apa e potabila. Acum sigur ca daca s-au dus prea tarziu, e posibil sa fi fost asa cand au ajuns. Totusi, i-am oferit un pahar cu apa din raul acela. A apropiat-o de gura, dar nu a baut. Am spus asta si am adaugat ca Ministerul recomanda oamenilor sa foloseasca apa. Ancheta e in curs, nu vom lasa lucrurile asa, vom merge pana la capat.“
Apa este de altfel o problema in toata tara – in principal din cauza poluarii, imi spune ecologistul Telman Zeynalov. Pe langa reziduurile miniere, sunt contaminate cu substante chimice, industriale, chiar reziduuri de la o centrala atomica.
„Cele doua mari fluvii, Kura si Araz, principala sursa de apa potabila in Azerbaijan, sunt poluate. Vin gata contaminate din Armenia, Georgia si Iran. Si aceste rauri asigura 60% din necesarul de apa. Oamenii din localitati aflate pe malul acestor rauri, folosesc apa asa cum e. E o problema de sanatate publica. Guvernul a instalat un fel de filtre in anumite zone, dar nu peste tot. E un program mai amplu, au instalat 167 de module de curatare de care beneficiaza 600 de mii de oameni, dar sigur ca nu e destul. Se desfasoara in cadrul AZRIP – Azerbaijani Rural Investment Project, un program finantat de Banca Mondiala pentru dezvoltarea satelor. Mi-au cerut sa colaboram, sunt expert independent pentru acest proiect, desfasurat sub egida Ministerului Agriculturii. In alte parti au forat puturi. Nu am fost de acord – e o zona desertica, apa asta ar trebui pastrata pentru generatiile viitoare. Noi ar trebui sa folosim apa care exista si sa incercam sa rezolvam problema poluarii.”
De ce nu e eliminata sursa contaminarii?
„Problema e ca Azberbaijanul e singura tara din aceasta parte a Caucazului care a ratificat Conventia Internationala pentru protejarea Raurilor Transfrontaliere – adoptata in martie 1992 la Helsinky. Tarile vecine, de unde vin cele doua mari fluvii poluate, nu respecta pactul. Daca ar ratifica documentul, ar trebui construite niste sisteme de curatare a apelor, chiar la granita, pe teritoriul dintre doua tari. Trebuie sa existe acordul vecinilor ca sa faci asa ceva.”
Dar de ce nu sunt interesate tarile vecine?
„Am ridicat problema de nenumarate ori la intalniri internationale si congrese pe tema protejarii mediului. Cert e ca nu s-a intamplat nimic. Si de fapt sa o spunem: nu sunt preocupate de mediu. Daca ar ratifica aceasta conventie ar fi obligate sa inceteze deversarea in aceste rauri, deci ar trebui sa gaseasca alta solutie – toata mizeria ar ramane la ei in tara. Asa, o exporta. Iar noi nu avem de ales: Guvernul trebuie sa gaseasca solutii.”
L-am intrebat pe seful Centrului Independent pentru Prognoze Ecologice cum pot fi determinate tarile vecine sa isi schimbe atitudinea. Imi spune ca foarte greu. Conflictul cu Armenia a inchis orice cale de dialog cu aceasta tara. Iranul nu e deschis la dialog si investitii, iar Georgia pur si simplu nu isi permite deocamdata. E o tara cu deschidere si atitudine europeana, dar fara bani.
Cel mai greu e sa lupti cu mentalitatile
Preocuparea pentru mediu nu e larg raspandita nici in Azerbaijan. Exista putine organizatii pentru mediu, iar problemele sunt imense. Dincolo de poluarea cu petrol si contaminarea raurilor, gestionarea deseurilor e o alta problema fara solutie. Ca si in Armenia sau Georgia vecina, in tara nu exista depozite pentru deseuri, ci doar gropi de gunoi. Baku pare totusi mai curat decat Erevan ori Tbilisi, daca nu iesi din zona centrala. Periferiile sunt insa inghesuite si mizerabile, iar localnicii nu par sa fie deranjati. Incerc sa inteleg de ce, cu directorul AzRIP:
„E o problema de mentalitate, desigur. Sunt oameni care traiesc la limita saraciei, sunt o gramada de refugiati si persoane dislocate in urma conflictelor cu Armenia. Unii au pierdut totul, altii nu au nimic… Au fost obisnuiti sa astepte alocatii de la stat si sa traiasca de pe o zi pe alta in conditii sub limita decentei. S-au obisnuit intr-un fel si au crescut copii in aceasta mentalitate. Sunt apoi si unele comunitati extrem de traditionaliste si conservatoare care nu dau femeii dreptul la initiativa, ori ele ar putea schimba ceva in familiile lor, daca ar avea ocazia. Am avut experiente de genul asta cu femei de la tara care in cadrul proiectelor noastre au vorbit pentru prima oara in public. Barbatii lor erau socati ca au sotii cu opinii. Nu le ascultasera niciodata pana atunci si nu le dadusera ocazia sa se exprime. Acestea sunt comunitatile dinamice, in care exista vointa si disponibilitate. Sunt oameni care au nevoie de foarte putin sprijin pentru a-si schimba viata. Ce facem noi, e sa ii indrumam spre autoritatile responsabile si sa le facem cunoscute drepturile. De aici incolo, devin alti oameni, iar satele lor inundate de cate ori ploua, fara agricultura si cu scoli prabusite incep sa prospere.”
In Baku se insereaza – orasul e inundat de reflectoare si leduri: din trotuare, la baza cladirilor, in fantanile arteziene. Cerul e luminat deasupra Capitalei. Masinile de lux ies la plimbare, iar reprezentantele celor mai cunoscute branduri ale lumii se umplu de clienti dispusi sa cheltuie cat de mult.
Discutiile depsre sate izolate, oameni needucati si retrograzi par din alt film. Privita din Baku, saracia Azerbaijanului pare o poveste neverosimila. Iesirea la Marea Caspica tradeaza cel putin dimensiunile problemelor de mediu: sub felinarele de pe promenada, baltile de petrol stralucesc uleios. Gropile de gunoi sunt si ele la doar cativa kilometri departare. La fel pamanturile care nu mai pot fi folosite pentru agricultura.
Cum arata viitorul mediului in Azerbaijan, in aceste conditii? Alex Apetrei, presedintele AIESEC:
„Sunt cateva proiecte de constructii imense – precum Baku White City, construit pe locul unei foste platforme petroliere si care promoveaza o imagine curata si ecologica a Capitalei. Apoi, in vederea Olimpiadelor din 2020, vor fi curatate unele zone poluate, pe care vor aparea proiecte rezidentiale foarte frumoase. Sunt investitii in curs atat la Baku, dar si la Sumgait, care incearca sa repare efectele zecilor de ani de industrie“
Saptamana viitoare despre problemele sistemului de sanatate din Azerbaijan. E un domeniu in care s-a investit enorm pentru infrastructura in ultimii ani, dar nu si pentru formarea doctorilor. Rezultatul, in urmatorul episod al Marturiilor despre Lume.
