Bani pentru parcurile in paragina

0
315

Spatiile verzi din orase trebuie extinse, iar finantarea se va face in mare parte din taxa auto. In Romania, numai Botosaniul are zone verzi ce depasesc ca suprafata standardele impuse de lege.
parc in paragina
Ministerul Mediului va da bani pentru reamenajarea si extinderea spatiilor verzi din localitatile urbane, deoarece legislatia le impune autoritatilor locale obligatia ca, pana la sfarsitul anului 2013, sa asigure o medie de minimum 26 de de metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor. In lipsa acestui spatiu minim, sustine UE, sanatatea cetatenilor este pusa in pericol.

„Banii pot fi primiti de catre autoritatile locale care solicita reamenajarea si extinderea spatiilor verzi din localitatile urbane la scurt timp dupa ce vor depune proiectele, daca acestea sunt eligibile. Depunerea proiectelor va fi posibila in cateva saptamani, iar finantarea se va face din banii de la stat, in principal din taxa auto”, declara, pentru „Adevarul”, Dragos Nacuta, purtatorul de cuvant al Ministerului Mediului.

Edilii locali nu au o evidenta clara

Ministerul Mediului continua astfel „Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi” care a inceput in luna iunie 2007. Administratiile locale pot cere bani pentru reabilitarea sau extinderea spatiilor verzi din orase, la 26 mp/locuitor, in baza unui program prin care pot fi obtinute fonduri nerambursabile, in valoare totala de 100 de milioane de euro.

In tara noastra, dupa cum sustin datele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, o singura resedinta de judet, si anume Botosaniul, are spatii verzi care depasesc media europeana, minim impusa. Organizatiile de mediu din Romania afirma insa ca nu exista un registru national privind spatiile verzi, doar registre locale, iar multe administratii locale nu au o evidenta a spatiilor verzi existente si nici nu stiu daca acestea trebuie sau nu extinse.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.